Orașele din România unde angajații au primit cele mai mari creșteri de salarii. Ce români câștigă cei mai mulți bani
Care sunt orașele din România unde angajații au beneficiat de cele mai mari creșteri de salarii? Aflați în rândurile următoare care sunt acestea și ce salarii medii nete au angajații în 2023.
În ce orașe s-au înregistrat cele mai mari creșteri de salarii
Nivelul de trai a crescut foarte mult în ultima perioadă, iar salariile s-au mărit, însă nu destul, spun unii cetățeni. Câteva din orașe din România stau cel mai bine la capitolul creșteri de salarii.
Este vorba despre Sibiu și Timiș. În Timiș, de exemplu, salariul mediu net a ajuns la circa 4.600 de lei, în creștere cu 730 de lei. În Sibiu, acesta a crescut cu 735 de lei, ceea ce înseamnă că a ajuns la 4.500 de lei.
„Aceste judeţe au fost şi rămân în continuare în fruntea clasamentului la capitolul salarii mari datorită faptului că au o dezvoltare economică atractivă, multe companii mari şi medii care aleg să-şi înceapă activitatea în aceste judeţe să se dezvolte, creând din ce în ce mai multe locuri de muncă şi, implicit, crescând salariile pentru a avea de unde să-şi procure angajaţi specializaţi. Ca atare, creşterile salariale înregistrate în Sibiu şi Timiş sunt mai mari decât cele din Bucureşti şi Cluj pentru a putea atrage în continuare angajaţi valoroşi”, a spus pentru ZF Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite Searchers.
Citește și: Lovitura momentului pentru acești bugetari: românii care se vor trezi cu salariile tăiate, peste noapte
Orașele unde se oferă cele mai mari salarii
Chiar dacă în Sibiu și Timiș s-au înregistrat cele mai mari creșteri de salarii, nu aici se oferă cele mai mari salarii. Lideri în clasamentul județelor cu cele mai mari salarii rămân București și Cluj.
Prin urmare, în București, salariile au trecut de 5.500 de lei în luna ianuarie a acestui an, în creștere cu 685 de lei de la an la an. În Cluj, salariile medii nete se apropie de 5.200 de lei, cu 729 de lei mai mari față de anul trecut, potrivit datelor oferite de Institutul Național de Statistică.
În Ianuarie 2023, salariul mediu net pe economie a ajuns la 4.254 de lei, în creștere cu 555 de lei față de aceeași lună din anul precedent. Potrivit statisticilor, 37 de județe nu au reușit să depășească această valoare, iar în 36 dintre județe, salariul mediu net nu a ajuns la 4.000 de lei net lunar.
În aceste județe se câștigă mai puțin din cauza lipsei companiilor mari și a investițiilor, aspecte importante care îmbunătățesc nivelul de trai. De asemenea, un alt factor este nivelul scăzut al educației.