Orașe din lume în care nu se circulă cu mașina. Ce mijloace de transport folosesc oamenii
În ultimii ani, orașele din întreaga lume au devenit tot mai poluate și aglomerate, iar specialiștii indică faptul că mașinile au partea lor de vină pentru acest lucru. În acest condiții, autoritățile au încercat să găsească cele mai bune soluții și variante de transport mai acceptabile cu mediul înconjurător. De aceea, există orașe din lume în care nu se circulă cu mașina. Cu siguranță nu le știați până acum!
Detalii surprinzătoare. Orașe din lume în care nu se circulă cu mașina
În perioada pandemiei de coronavirus, orașele nu au mai fost atât de aglomerate din cauza mașinilor, așa că, și după ridicarea restricțiilor, autoritățile au început să implementeze inițiative prietenoase pentru pietoni. Drept urmare, mai multe administrații publice din marile orașe ale lumii au început să pună stop mașinilor. Chiar dacă pare greu de crezut, autovehiculele par deja o amintire în aceste orașe. Iată care sunt orașele din lume în care nu se circulă cu mașina. Este musai să le vizitați, pentru că sunt cu totul aparte!
Copenhaga – Danemarca
Copenhaga, capitala Danemarcei, are cel mai mic număr de mașini din Europa. Din 1960, autoritățile au restricționat traficul rutier și au realizat tot mai multe alei pietonale. În plus, Copenhaga este orașul care are peste 320 de kilometri de piste pentru bicicliști.
Lamu, Kenya
Începem prin a vă prezenta unul dintre orașele din lume în care mașinile nu circulă. Lamu, una dintre cea mai veche și mai bine conservată așezare swahili din Africa de Est, este de fapt o insulă. Aici, oamenii circulă fără vehicule. Pe străzile înguste este permis doar traficul pietonal, de biciclete și de măgari.
Arhitectura orășelului vechi Lamu este un amestec de stiluri de construcții swahili, arabe, persane, indiene și europene.
Zermatt, Elveția
Orașul Zermatt din Elveția nu este tranzitat deloc de mașini. Orașul alpin oferă un peisaj senzațional pentru cei care îl vizitează. Pe de altă parte, vehiculele private pot accesa Täsch, un alt orășel situat la 5 kilometri de Zermatt.
În Zermatt, oamenii pot circula pe jos, cu trăsura trasă de cai sau cu bicicleta.
Citește și: Orașul din România care este ignorat, dar poate atrage mulți turiști. Este în top 10 din Europa
Fire Island, New York
Fire Island, situată pe insulele exterioare în paralel cu Long Island, New York, este unul dintre puținele locuri fără mașini din Statele Unite ale Americii. Acolo, singurul mod de a te deplasa este pe jos, cu bicicleta sau cu căruciorul de golf.
Citește și: Cele mai periculoase zone din București. Aici au loc cele mai multe accidente
Ghent, Belgia
În orașul Ghent din Belgia, mașinile au fost interzise încă din anul 1997, atunci când primarul de la vremea respectivă a decis ca zona centrală să le aparțină exclusiv pietenilor. În prezent, planul autorităților este să convingă cât mai mulți oameni să meargă pe biciclete și trotinete.
În plus, transportul public a făcut orașul mult mai plăcut, atât pentru turiști, cât și pentru locuitori.
Veneția, Italia
Un alt oraș din lume în care nu se circulă cu mașinile este Veneția. Se știe că principalul mod de transport al venețienilor sunt bărcile. În Veneția, mașinile sunt utilizate doar în anumite zone ale orașului.
Bogota – Columbia
În Bogota, Columbia, aleile pietonale au fost concepute încă din anii 1950. În prezent, majoritatea străzilor din centrul orașului au interzis mașinile. Mai mult de atât, Bogota are 300 de kilometri de piste pentru bicicliști.
Ljubljana, Slovenia
Ljubljana, un oraș micuț din Slovenia, a interzis autovehiculele, cel puțin în centrul lui. Pentru cei care nu știu, Ljubljana a fost desemnat drept Capitala Verde a Anului, în anul 2016. Datorită faptului că autoritățile au pus stop autovehiculelor în centrul orașului, acest lucru a contribuit semnificativ la îmbunătățirea calității aerului.
Lindos, Grecia
Lindos este o destinație perfectă pentru cei care adoră soarele și marea. Acest orășel este situat pe Insula Rhodos, din Grecia. Cei care îl vizitează nu au voie să circule cu mașina, pentru că străduțele sunt prea înguste. Din acest motiv, măgărușii sunt cel mai folosit mijloc de transport.
Fes el Bali, Maroc
Orașul Fes-al-Bali din Maroc este unul dintre cele mai mari zone urbane din lume fără mașini. Aici, majoritatea oamenilor se deplasează pe jos, cu măgarul sau cu căruța. Cele aproape 10.000 de străzi înguste sunt pline de magazine, tarabe, moschei și școli.
Halibut Cove, Alaska
Halibut Cove este o comunitate situată în parcul de stat Kachemak Bay, Alaska, și nu are deloc drumuri. Acolo, oamenii se deplasează pe jos, cu barca, cu ATV-ul sau cu hidroavionul. Majoritatea majoritatea clădirilor sunt așezate pe piloți sau plutesc pe docuri.
Civita di Bagnoregio, Italia
Acest oraș italian este un adevărat magnet pentru turiști din întreaga lume. Pentru că este așezat în vârful unui munte deasupra unui canion, orașul dispune de o singură paralelă pentru a putea ieși și intra din el. Locuitorii și turiști pot circula doar pe mopede.
Pontevedra, Spania
Acest mic orășel din Spania nu mai răsună de claxoanele și zgomotul mașinilor. De ani buni, vehiculele au fost interzise în centrul vechi , inclusiv pe străduțele din zonă, lăsând locul pietonilor și bicicliștilor.