Ora de vară 2023. Țara în care poate să rămână definitiv, urmează și România?
Cetățenii unei țări s-ar putea bucura de ora de vară pe tot parcursul anului, dacă eforturile de a adopta proiectul de lege „Sunshine Protection Act” vor avea succes, după ce au fost blocate în 2022. Un senator vrea să înlăture „practica învechită” de a schimba ceasurile de două ori pe an. Urmează și România să facă la fel?
Țara în care ora de vară ar putea deveni permanentă
Ora de vară ar putea deveni permanentă în Statele Unite, dacă un senator din Florida va reuşi să convingă scena politică americană că este decizia corectă. Acesta a reintrodus un proiect de lege numit „Sunshine Protection Act”, blocat în 2022 când a ajuns în Camera Reprezentanţilor.
Potrivit senatorului american, „acest ritual de schimbare a orei de două ori pe an este stupid. Blocarea ceasului are un sprijin bipartizan şi popular copleşitor”.
Care este explicația
Proiectul său de lege ar însemna că ora de vară în SUA, care începe în martie şi se termină în noiembrie, ar deveni permanentă pe tot parcursul anului. Reprezentantul Vern Buchanan, care a introdus o legislaţie însoţitoare, susține că există „beneficii economice şi medicale enorme pentru ca ora de vară să devină permanentă”.
„Legislatorii din Florida au votat deja pentru ca ora de vară să devină permanentă în statul meu natal, iar Congresul ar trebui să adopte Legea privind protecţia soarelui”, a explicat el.
Conceptul este considerat o „practică învechită”
Senatorul din Oklahoma, James Lankford, co-sponsor al inițiativei, a transmis că „a trecut timpul să ducem acest proiect de lege pe biroul preşedintelui, astfel încât să putem elimina din viaţa noastră stresul, durerile de cap şi enervanta resetare de două ori pe an a ceasurilor”.
Și Tina Smith, senatoare de Minnesota, consideră că schimbarea ceasurilor este un „exerciţiu inutil care ne răpeşte orele de lumină în timpul celei mai întunecate perioade a anului”.
Washington a adoptat, pentru prima dată, ora de vară în 1918, pentru a economisi energie în timpul Primului Război Mondial, dar a devenit oficial lege abia în 1966.
Când vom da ceasurile înainte
În prezent se poartă mai multe discuții despre conceptul de schimbare a orei. Liderii internaționali au luat deja hotărârea de a elimina măsura în 60% dintre statele lumii (Emiratele Arabe Unite, Egipt, Sudan, India, China, Japonia etc). Momentan, Austria și România vor continua să facă trecerea la ora de vară, tranziția având loc în ultima duminică din martie. În 2023 vom da ceasurile înainte în noaptea de 26 spre 27 martie.