Ora de vară 2022 e în acest weekend. Când vom dormi mai puțin cu o oră: 03:00 devine 04:00

de: Cezar Andrei
26 03. 2022

Trecerea de la ora de iarnă la ora de vară se face în ultima sâmbătă din luna martie, iar anul acesta va avea loc în noapte de 26 spre 27 martie, adică în acest weekend. Astfel, ora 03:00 va deveni ora 04:00 și, așa cum se spune, vom dormi mai puțin.

În acest weekend trecem la ora de vară. Va fi cea mai scurtă zi din an

Ziua în care se dau ceasurile înainte, este cea mai scură zi din an. În România, ora de vară a fost introdusă în aprilie 1932, şi a funcţionat anual, până în 2 noiembrie 1942. Apoi, din 1943, s-a renunţat la ea. A fost reintrodusă abia în regimul Ceauşescu, începând cu 1979. Scopul acestei treceri a fost acela ca oamenii să beneficieze pentru mai mult timp de lumină naturală și a avut un rol benefic și în agricultură.

Însă chiar dacă odată cu trecerea la ora de vară ne vom bucura de mai multe ore de lumină, ora standard este cea de iarnă.

Astfel, în acest weekend, în noapte de sâmbătă spre duminică, ora 03:00 va deveni ora 04:00, iar ultima zi a acestei săptămâni va deveni automat și cea mai scurtă zi din an, având 23 de ore. Practic, an de an, oamenii pierd o oră din viață din primăvară până în toamnă, când se face trecera înapoi la ora de iarnă.

Citește și: „Vremea până pe 30 aprilie. Meteorologii anunță fenomene ciudate la început de lună”

Trecerea la ora de vară, intens dezbătută în Parlamentul European

În 2019, Parlamentul European a votat în favoarea unei propuneri de renunţare la obligativitatea trecerii la ora de vară la nivelul Uniunii Europene, lăsând la latitudinea fiecărui stat membru să decidă dacă va păstra actualul sistem sau va renunţa la schimbarea orei.

Măsura ar fi trebuit să intre în vigoare începând cu 2021, însă pandemia de coronavirus a amânat discuțiile pe această temă.

Specialiștii atrag atenția că trecerea la ora de vară ar putea avea efecte negative asupra unor persoane, care pot prezenta stări de nervozitate sau iritabilitate. Totodată, conform studiilor efectuate de mai multe universități din lume, pot apărea accidentede circulație, de muncă sau chiar casnice în prima și în a doua săptămână de la schimbarea orei.

Potrivit specialiștilor, în general, oamenii au nevoie cam de o săptămână să se acomodeze cu trecera la ora de vară

Citește și: „Vremea de 1 Mai în Mamaia și în Vama Veche. Tot ce trebuie să știe turiștii”