UPDATE Copiii milionarului Adrian Marțian au fost găsiți în Serbia

de: Ștefan R. Apostol
17 10. 2024

În cursul acestei dimineți, conform unei publicații locale, omul de afaceri Adrian Marțian a ajuns la copiii săi și a postat un video pe rețelele de socializare. În anunțul făcut printr-un mesaj video, atât unul din copii, cât și Marțian ar spune cine i-ar fi răpit, de fapt, pe cei trei.

UPDATE Poliția Română a anunțat că cei trei copii ai milionarului Adrian Marțian au fos depistați în Serbia, alături de tatăl lor. „Poliția Română este în măsură să informeze opinia publică privind finalizarea operațiunilor de localizare și depistare a cetățeanului român (Marțian Adrian) și a celor trei minori (Marțian Rania Adriana, Marțian Antonio Adrian și Marțian Raisa Antonia), în Serbia, pe baza cooperării polițienești internaționale.

Cele patru persoane se află în custodia autorităților polițienești din Serbia, localitatea Nis.
Pe baza precizărilor făcute de către ministrul sârb de interne, ministrului român al afacerilor interne, în cadrul convorbirii telefonice avute astăzi 17.10.2024, inițiate de partea română, menționăm faptul că, la acest moment, cei trei minori sunt în afara oricărui pericol.

Poliția Română continuă activitățile specifice, în cadrul dosarului penal, sub coordonarea procurorului de caz.
Mulțumim publicului și reprezentanților mass-media, pentru sprijin. De asemenea, mulțumim Poliției din Serbia și tuturor partenerilor interni și externi, pentru excelenta cooperare, în gestionarea acestui caz”, a anunțat Poliția Română.

Omul de afaceri Adrian Marțian a ajuns la copiii săi!

Conform unor informații publicate de de cei de la „Cluj Capitala”, Adrian Marțian a anunțat, în cursul acestei dimineți, că și-ar fi găsit cei trei copii. În înregistrarea apărut astăzi, milionarul apare alături de cei trei, spunând că presupușii răpitori „s-au comportat frumos cu ei, dar vorbeau într-o altă limbă”.

Clipul începe cu fiica acestuia, care spune că „astăzi 17 octombrie 2024 am ajuns la tati după atâta timp”, iar Adrian Marțian este auzit mai apoi întrebându-și copii „comorile lui tati, cum a fost?

„Atâta știu că am ajuns la o mare. S-au comportat frumos, erau disperați, tot vorbeau o altă limbă, noi te-am așteptat pe tine. Am crezut că nu te vom vedea niciodată”, a mai fost auzită spunând Raisa Antonia, fiica milionarului.

Cei trei minori, dispăruți din 14 octombrie, căutați de autorități

Așa cum relatam anterior, pe 14 octombrie autoritățile erau alertate de mama și bona acestora, după ce dispăreau din casa în care ceștia locuiau cu mama lor, iar autoritățile continuă căutările.

„În legătură cu cazul celor trei copii dispăruţi din localitatea Simeria, poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării acestora.

În cursul nopţii trecute, poliţiştii au reintrat în contact cu tatăl copiilor, cel care a şi semnalat dispariţia celor trei (la data de 14 octombrie a.c.,) şi au fost obţinute informaţii cu privire la faptul că cei trei copii s-ar afla alături de tatăl lor. n acest caz, continuăm cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a locaţiei în care cei trei se află, alături de tatăl lor, şi a luării măsurilor care se impun.

IPJ Hunedoara nu exclude nicio ipoteză de lucru în acest moment şi tratează cazul cu maximă prioritate”, a transmis, joi dimineaţă, IPJ Hunedoara.

Ulterior s-a aflat despre situația tatălui, cu ordin de restricție, și care locuia într-o rulotă foarte aproape de casa acestora, deși legea îi interzicea să se apropie la mai mult de 100 de metri. Asistăm, așadar, la o răsturnare de situație în cazul celor trei copii dispăruți din Hunedoara.

Marțian suspectul principal în acest caz?

Dispariția, una cusută cu ață albă, mai ales după apariția primului clip video în care micuții cereau să sta cu tatăl lor, nu cu mama, este în continuare cercetată de autorități, conform celor declarate de reprezentanții IPJ Hunedoara.

Rămâne de văzut ce vor face autoritățile, în continuare, având în vedere noile imagini cu Adrian Marțian, alături de copii săi. Multe voci, inclusiv surse judiciare, spuneau că tot acest scenariu ar fi fost plănuit de mlionar, tocmai în ideea de  a-și recupera copii.