Omul care i-a dat Simonei Halep substanța care i-a adus suspendarea a fost descoperit. Cum a ajuns Roxadustat în corpul campioanei, de fapt

de: Rosu Ioana
12 01. 2023

Simona Halep este pregătită pentru procesul în care se va judeca cazul ei, după ce tenismena a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, în urma unui control anti-doping în cadrul US Open. Potrivit ultimelor informații, tensimena ar fi aflat cine este medicul care i-ar fi prescris suplimentul care conținea substanța interzisă. Astfel, șansele campioanei de dovedire a nevinovăției cresc, însă totul depinde de modul în care vor fi evaluate probele prezentate de avocații Simonei Halep.

Vești bune în primele zile ale anului pentru Simona Halep

Simona Halep are o nouă șansă să-și dovedească nevinovăția după ultimele informații care par să fie în avantajul sportivei. Aceasta a transmis mesaje optimiste prin care a anunțat că a primit vești bune din partea agenției de farmacologie și toxicologie pe care a angajat-o pentru a-i analiza cazul și pentru a afla motivul producerii acestui incident, care a ținut-o pe bară de aproape trei luni.
Astfel, potrivit ultimelor informații, specialiștii francezi au aflat că suplimentul nutritiv pe care îl folosește sportiva din România a fost contaminat accidental.

Potrivit prosport.ro, avocații Simonei Halep ar fi prezentat în fața comisiei producătorul suplimentului respectiv, numărul de lot și certificatul de analiză al acestuia, oferind astfel toat datele necesare pentru identificare.

Fostul lider WTA a aflat, de asemenea, cum a ajuns Roxadustat în organism și este pregătită să ofere toate dovezile care vor arăta că sunstanța interzisă de WADA nu a fost luată intenționat, fiind vorba de o contaminare accidental a unui supliment nutritiv prescris de un medic. SImona Halep a oferit dovezi privind experiența de peste 40 de ani în domeniu a specialistului care i-a prescris acel suplimentul în cauză.

Simona Halep susține cu tărie nevinovăția sa

Din cauza suspendării provizorii, Simonei Halep nu i s-a mai permis să joace în cadrul niciunei competiții, astfel că până la rezolvarea cazului, ea va rata și Australian Open. Cu toate acestea, tensimena a reușit să obțină o audiere de urgență, sperând că situația ei se va rezolva în cel mai scurt timp posibil, cu scopul de a fi aptă pentru Roland Garros, eveniment de mare anvergură care va începe la finalul lunii mai.

Tensimena susține că nu a știut nicio secundă că alimentul pe care l-a consumat putea să fie contaminat cu Roxadustat, deși se afla în cunoștință de cauză cu privire la faptul că suplimentele nutritive nu sunt recomandate de Agenția pentru Integritatea Tenisului, tocmai că ar putea fi contaminate.

Cu toate acestea Prosport susține că acest aliment a fost privit „ca necesitate, în absența unei alternative alimentare” de către personalul din staff-ul ei, aceștia considerând cel mai probabil că din alimentația ei lipseau anumite alimente care să îi asigure nutrienții de care avea nevoie o jucătoare aflată în Top 10 WTA.