Olguța îl amenință pe Iohannis: cu ce a supărat-o președintele
Pe parcursul zilei de sâmbătă, Iohannis a atacat din nou practicile anti-justiție ale guvernării PSD-ALDE. Pentru că s-a simțit atacată, Olguța Vasilescu i-a dat o replică agresivă.
Președintele a fost prezent sâmbătă, 23 martie, la Gala Premiilor TNL – ”Mircea Ionescu – Quintus”, desfășurată la Sinaia. În mod previzibil, a ținut un discurs, context în care, nu a rezistat foarte mult până a făcut referire la performanța PSD din ultimii ani. A clasificat întregul set de gesturi al guvernării PSD-ALDE ca pe „un întreg asalt asupra statului de drept şi a democraţiei din România”.
„Oamenii s-au dus la vot în decembrie 2016, votând cu bun credinţă. Au crezut ceea ce li s-a promis, doar că din prima secundă s-a întâmplat altceva. PSD, abia ajuns la guvernare, credeţi că s-a apucat să îmbunătăţească economia ţării, să consolideze statul de drept, să facă România mai puternică? Nu, s-au apucat să modifice legile justiţiei pentru a-şi apăra propriii corupţi şi propriii condamnaţi penal. Asta au făcut şi de atunci întreaga guvernare pesedistă a fost un întreg asalt asupra statului de drept şi a democraţiei din România”, a spus preşedintele.
În mai puțin de 24 de ore de la respectivul episod, Lia Olguța Vasilescu și-a manifestat disprețul pentru afirmațiile președintelui printr-o postare pe Facebook. După cum se poate vedea mai jos, ea apără PSD-ul ca a adus-o în poziția de deputat și, pentru o perioadă scurtă, ministru.
„Klaus Iohannis spune ca primul lucru pe care l-a făcut guvernarea PSD-ALDE a fost să se ocupe de Justiţie ca să îi scape pe corupţi. Fals! Prima ordonanţa de urgenţă dată de guvernul din 2017, după OUG 1/2017, care se referea la reorganizarea ministerelor, este OUG 2. Aceasta prevedea creşterea pensiilor, a salariilor, a burselor studenţeşti, transport gratuit pe CFR pentru studenţi şi alte măsuri de protecţie socială. Ne-am concentrat pe problemele cetăţeanului încă de la începutul guvernării. În ceea ce priveşte corupţii, îi recomand lui Klaus Johannis să se uite în oglindă: va vedea cum arată un om cu 40 de dosare penale şi care a luat case prin fraudă dovedită de instanţe judecătoreşti”, a scris Olguţa pe Facebook.