Ofertă incredibilă refuzată de Marian Drăgulescu. Era un pas înainte în noua lui carieră
Ofertă incredibilă refuzată de Marian Drăgulescu. Marele campion la gimnastică și-a anunțat retragerea din activitatea competițională după participarea la Campionatele Mondiale de la Kitakyushu (Japonia) din luna octombrie. Participan la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice, Marian Drăgulescu va îmbrățișa cariera de antrenor. De curând, el a spus „nu” unei oferte prin care ar fi debutat la cel mai înalt nivel în noua sa carieră.
Ofertă incredibilă refuzată de Marian Drăgulescu
Ofertă incredibilă refuzată de Marian Drăgulescu. Multiplul medaliat olimpic, mondial și european va împlini 41 de ani, sâmbătă, 18 decembrie. El și-a anunțat retragerea din activitatea competițională după participarea la Campionatele Mondiale de la Kitakyushu (Japonia) din luna octombrie.
Marian Drăgulescu a participat, în vară. la cea de-a 5-a Olimpiadă din palmaresul său. Dar, acum, a decis că e cazul să pună capăt unei cariere prodigioase și să se îndrepte către meseria de antrenor . El a declarat că abia aşteaptă să devină antrenor, el urmând să preia din luna ianuarie o grupă de copii în cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua.
„Din ianuarie voi intra în pâine ca antrenor aici. O voi face cu aceeaşi pasiune ca atunci când am fost sportiv. Eu am mai antrenat în trecut, cam trei ani, mi-a plăcut foarte mult şi de abia aştept din ianuarie să încep. Voi prelua o grupă de copii de la Clubul Sportiv al Armatei Steaua”, a declarat Marian Drăgulescu.
Era un pas înainte în noua lui carieră
Marian Drăgulescu a refuzat, de curând, o ofertă ce ar fi însemnat debutul său la un nivel înalt în noua carieră. Marele campion a declinat oferta federației de a prelua lotul națonal masculin de gimnastică, scrie ProSport.
„Mi-am oferit sprijinul inițial pentru a ajuta lotul național de gimnastică. Apoi, cei de acolo au ales alți doi antrenori care ulterior n-au semnat contractul și au revenit la mine. Eu mi-am văzut de alte proiecte, de alte planuri, iar acum nu pot onora ce doresc ei. Chiar îmi pare rău”, a declarat Marian Drăgulescu pentru sursa citată.
Un alt antrenor român cunoscut, Nicușor Pascu, a refuzat și el oferta federației, motiv pentru care continuă incertitudinea la acest lot. Aceeași sursă susține că acest haos este creat de faptul că oficialii FRG vor să impună componenții lotului național și nu staff-ul tehnic al acestuia, cum ar fi normal.
O decizie definitivă se va lua marți, 14 decembrie 2021. Marian Drăgulescu, care a refuzat propunerea federației, are și gradul de locotenent-colonel, fiind angajat al Ministerului Apărării Naționale.
Sursa foto: Facebook/Marian Drăgulescu