Obiectul Reginei Elisabeta pe care Camilla îl va purta în ziua încoronării. Au fost alese şi ţinutele lui Charles
Se fac ultimele pregătiri pentru ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea, un eveniment plin de încărcătură istorică și culturală. S-a aflat care este obiectul Reginei Elisabeta pe care Camilla îl va purta în ziua încoronării partenerului său de viață. Iată ce ținute au fost alese și ce și-a dorit monarhul de la Londra!
Tradiții și ritualuri vechi de sute de ani la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea
Ceremonia de încoronare a unui monarh în Marea Britanie are în spate o tradiție veche de mai bine de 1.000 de ani, care implică numeroase ritualuri și obiceiuri. Capul Casei Regale, în cazul de față Regele Charles al III-lea, va sosi la Westminster Abbey, unde va fi întâmpinat de mulți demnitari și clerici.
Fiul regretatei Regine Elisabeta va fi uns cu ulei sfânt, după care i se va pune pe cap Coroana Sfântului Eduard, un simbol al autorității și puterii monarhului. Apoi, Charles al III-lea va depune un jurământ, potrivit căruia va respecta legile și obiceiurile regatului, fiind ulterior proclamat de Arhiepiscopul de Canterbury rege. Monarhului i se oferă sceptrul, simbol al suveranității, și globul, care face trimitere la dominația sa asupra teritoriului.
După ceremonia oficială de încoronare, va avea loc o petrecere la care vor participa monarhul, demnitarii și alte persoane invitate de Regele Charles al III-lea. Evenimentul va fi unul solemn, reflectând rolul monarhului ca șef de stat și simbol al identității națiunii, și plin de încărcătură istorică și culturală.
„Încoronarea va reflecta rolul monarhului de astăzi și va privi spre viitor. Va avea în același timp rădăcini în tradiții de lungă durată și spectacol”, a transmis Palatul Buckingham, prin intermediul unui comunicat.
Obiectul Reginei Elisabeta pe care Camilla îl va purta în ziua încoronării soțului său
Și nu e nicio urmă de îndoială! O demonstrează inclusiv codul vestimentar al persoanelor care vor participa la ceremonia de încoronare. Cu toate că unele aspecte au evoluat de-a lungul timpului, tradițiile de bază au rămas în mare parte neschimbate.
Regele Charles al III-lea și-a exprimat dorința ca participanții la eveniment să fie îmbrăcați eleganți, însă să nu se pună foarte mare accent pe acest aspect. Totuși, ținutele pe care le vor purta fiul regretatei Regine Elisabeta, precum și partenera sa de viață, Camilla, vor respecta reguli ce datează de sute de ani.
Potrivit tradiției, regele și regina trebuie să poarte două robe diferite la ceremonia de încoronare: una când vor ajunge la Westminster Abbey, alta după încoronarea oficială. Cele din urmă sunt personalizate pentru cuplul regal, însă cele dintâi nu, fiind extrem de speciale. Iată de ce!
Regulile de la Casa Regală britanică spun că robele ce se poartă la Westminster Abbey sunt preluate de la ultimii monarhi care au domnit în teritoriu. Astfel, Camilla va purta ținuta confecționată pentru Regina Elisabeta, în anul 1953, la vremea la care se organiza încoronarea sa. Roba specială poate fi vizualizată în galeria FOTO a acestui articol.