Obiectul misterios pe care l-a avut Ceaușescu atunci când a murit. Ce s-a întâmplat imediat după
În Decembrie 1989, și după, au existat multe mistere în ceea ce privește execuția celor doi foști dictatori. Nicolae și Elena Ceaușescu, după ce au fost capturați, au fost duși într-o unitate militară din Târgoviște. Aici, în cele din urmă, s-a dus la bun sfârșit și execuția celor doi.
Ultimele ore înainte de execuția dictatorilor Nicolae și Elena Ceaușescu
În unitatea militară din Târgoviște, unde fusesră duși cei doi dictatori, presiunea era mare. Se anunțau tentative de eliberare a celor doi dictatori, iar ofițerii din unitate nu știau ce să facă. În ultimele ore cei doi dictatori erau din ce în ce mai tensionați, și-aduc aminte cei care au trăit acele momente.
Cei implicați și-aduc aminte de faptul că Nicolae Ceaușescu încerca să-și îmbărbăteze consoarta și se uita permanent la ceasul pe care-l purta la mână. Ceasul, un Rolex foarte scump, fusese primit de dictator de la Elena Ceaușescu. Elena i-l făcuse cadou cu câțiva ani în urmă, la una din zilele sale de naștere.
În timpul procesului celor doi, mai povestesc cei implicați, Nicolae Ceaușescu se uita la ceas, ca și cum tot aștepta ceva. Unii au mers până-ntr-acolo spunând că de fapt nu era un ceas oarecare, ci un adevărat sistem de comunicație, un fel de sistem de emisie-recepție, dar zvonurile nu s-au dovedit a fi adevărate.
Rolex-ul lui Ceaușescu ridicat de procuratură
În ziua procesului, și în momentul asasinării celor doi, Nicolae Ceaușescu încă purta acel ceas la mână. După momentul împușcării celor doi, Procuratura a ridicat ceasul pe care dictatorul român îl avea la mână. Conform descrierilor ulterioare, ceasul purtat de Ceaușescu, era un Rolex Oyster Perpetual Day-Date de culoare aurie, și destul de scump.
Rolex-ul purtat de Ceaușescu fusese lansat în 1956, și nu era chiar un simplu ceas, Rolex fiind recunoscută ca o marcă exclusivistă. Modelul purtat de Ceaușescu, Day-Date, era primul ceas de mână impermeabil, la vremea respectivă.
Elena Ceaușescu purta și ea o brățară de aur, pe care era gravat numele acesteia și data nașterii. Ceaușescu, conform informațiilor vremii, i-ar fi făcut cadou brățara respectivă exact în anul în care cei doi avea să moară. În 1989, cu ocazia zilei sale de naștere, Nicolae Ceaușescu i-a făcut cadou brățara. Elena avea să o poarte pe data de 25 decembrie 1989, ziua în care cei doi au fost duși în fața plutonului de execuție.
Rămân multe mistere neelucidate în ceea ce-i privește pe cei doi foști conducători ai României comuniste. Averi, bani, conturi bancare, multe dintre ele reale, altele doar la stadiul de zvon. Cert este că multe dintre acestea nu vor fi elucidate prea curând.