09 feb. 2022 | 20:45

Obiectul din casă pe care trebuie să-l scoți neapărat din priză noaptea. Consumă energie chiar și când e deconectat

Diverse
Obiectul din casă pe care trebuie să-l scoți neapărat din priză noaptea. Consumă energie chiar și când e deconectat
Obiectul care trebuie scos din priza in fiecare noapte. Consuma foarte mult curent si toti romanii il au in casa

Putem afirma cu certitudine că în prezent omenirea este dependentă de electricitate. De la toate ramurile industriei și până la omul de rând, cu toții folosim zilnic, mai mult sau mai puțin, curentul electric. Există însă obiceiuri ale consumatorilor casnici care duc la o creștere a facturii la energia electrică fără ca ei să știe. Vorbim aici despre curentul pe care îl consumă dispozitivele electrice, chair și atunci când acestea sunt oprite.

Ce obiect trebuie scos neapărat din priză pe timpul nopții. Îți consumă energie și atunci când este deconectat

Dacă te întrebi cum este posibil așa ceva, ei bine află că dispozitivele pe care le folosim zilnic, fie că vorbim de televizor, frigider, aer condiționat, computer, etc., toate consumă energie electrică și atunci când sunt oprite, dar conectate la sursa, adică la priză.

În ultima perioadă însă producătorii unor astfel de dispozitive au început să pună din ce în ce mai mult accentul pe consumul cât mai redus de energie. Însă ceea ce nu pot schimba, deocamdată, este chiar consumul lor când sunt deconectate.

Frigiderul

Este printre puținele produse electrocasnice pe care nu le putem scoate din priză pe timpul nopții, chiar dacă are „obiceiul” de a consuma destul de multă energie. La fel ca majoritatea dispozitivelor și aceste aparate sunt clasificate în funcție de consumul pe care îl produce, însă deconectarea lui totală de la sursa de energie poate duce la alterarea alimentelor din interiorul său.

Televizorul

În funcție de tehnologiile pe care le folosesc, televizoarele pot consumat mai multă sau mai puțină energie atunci când sunt pornite. Însă când sunt deconectate de la distanță nu vor face o gaură prea mare în bugetul familiei. Având în vedere perioada mare în care îl lăsăm în priză (uneori chiar și ani) fără a-i întrerupe sursa de alimentare, ar putea cauza probleme. Din cauza supraîncălzirii prizei poate apărea un scurt circuit. De aceea, pentru siguranța ta, este bine ca priza în care este introdus televizorul să fie verificată din timp în timp.

Computerul

Chiar dacă ai oprit computerul asta nu înseamnă că ai întrerupt în totalitate consumul de energie. Bateriile acestuia continuă să se încarce. De aceea, dacă folosești rar acest dispozitiv ar fi indicat să îl deconectezi de la priză.

Telefonul mobil

Simplul fapt că lași încărcătorul acestui „device” în priză este suficient ca la finalul luni să constați că factura ta este ușor mărită. Într-adevăr, consumul nu este unul mare, însă faptul că stă în priză neconectat la telefonul mobil reprezintă un real pericol de incendiu. Așadar, scoate încărcătorul telefonului mobil din priză dacă nu îl folosești.

Soate din priză aerul condiționat iarna

Aerul condiționat

Aparatele de aer condiționat folosesc, de asemenea, neîntrerupt energia electrică, chiar și atunci când sunt oprite. De aceea, este recomandat ca mai ales în timpul anotimpurilor friguroase, când aceste dipozitive nu mai sunt folosite, să fie scoase din priză.

Routerul Wi-Fi

Este unul dintre cele mai moderne dispozitive. Însă funcționarea lui permanentă poate avea o influență negativă asupra omului dacă este poziționat prea aproape. Pentru a evita orice neplăceri este bine să scoți routerul din priză noaptea.

Parteneri
Igor Cuciuc, declarații sfâșietoare după ce și-a pierdut fiica:” De ce Doamne…”
Redactia.ro
Cine este soția lui Honorius Prigoană. Ce ocupație avea înainte de a se iubi cu fiul lui Silviu Prigoană
Click.ro
Ce spune Rusia despre atacul Ucrainei cu rachete americane ATACMS
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! Incredibil ce schimb de replici a avut loc între ele! 'Să vă fie rușine!'
Unica.ro
Noile reguli de vânzare a mașinilor. Mai sunt câteva zile. Specialiștii explică procedurile
EVZ.ro
De ce nu a avut Natalia Mateuț succes în relațiile de iubire! Prezentatoarea TV își dorește să aibă o familie: ”Puteam să am deja un copil”
Spynews
Certificat obligatoriu de la 1 decembrie. Anunț pentru românii cu mașini second-hand
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
Se dau bani ÎN PLUS pentru români, de sărbători!
Mediaflux
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine a câștigat a treia amuletă din sezonul 14 Chefi la cuțite. Jurații, complici la o cerere în căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro