Obiectul de pe care poți lua variola maimuței. Dr. Marius Geantă trage un semnal de alarmă
Potrivit unui medic specialist, variola maimuței se poate transmite printr-un obiect pe care cu toții îl avem. Totodată, acesta insistă asupra faptului că transmisibilitatea virusului este foarte scăzută.
De pe ce se poate lua variola maimuței
Doctorul Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, spune că variola maimuței se poate transmite și prin intermediul hainelor. De asemenea, acesta mai precizează virusul mai poate fi distrus prin spălare la temperaturi de peste 70 de grade Celsius.
„Virusul poate să se transmită de pe haine. Din acest motiv nu trebuie să stigmatizăm. Poate persoana infectată nu se duce la medic și nici nu anunță alți membri ai familiei din diverse motive.
Este posibil ca o persoană să ia hainele pe care le poartă cel infectat și să le ducă la baie, de exemplu. Sau cineva poate să poarte hainele unei persoane infectate. De asemenea, în spital, persoanele care schimbă lenjeriile paturilor în care stau bolnavii se pot infecta.
Virusul poate fi distrus însă prin spălare la temperaturi de peste 70 de grade timp de 30 de minute” a declarat medicul, potrivit Ziare.com.
Cât de transmisibil este variola maimuței
Potrivit doctorului Marius Geantă, transmisibilitatea virusului este foarte lentă. Cu toate acestea, mutațiile acestuia fac virusul să devină mai puternic în lupta cu proteinele organismului uman, care ne protejează de infectare.
„Vorbim în continuare despre un virus care se transmite foarte încet, dar aceste mutații fac ca o anumită proteină din organismul nostru care în general inactivează virusul, să fie inactivată ca urmare a acestor modificări iar atunci persoana respectivă se infectează mult mai ușor.
Este o constatare importantă din punct de vedere al secvențierii genomice. Nu este cazul să ne panicăm, este o informație științifică și de valoare, numai că așa cum vorbeam și în cazul SARS-CoV-2 trebuie să punem această informație și în contextul sănătății publice, adică să vedem dacă aceste mutații determină în viața reală o transmitere mai rapidă de la om la om”, a mai spus doctorul Marius Geantă.
De asemenea, specialiștii OMS spun că variola maimuței nu se răspândește cu ușurință și necesită un contact apropiat. De regulă, virusul intră în organism prin piele lezată, nas, gură, ochi trac respirator sau fluide corporale.
Simptomele acestei boli includ febră, durere în gât, erupții cutanate veziculoase sau leziuni pe orice parte a corpului, leziuni la nivelul gurii și ochilor și ganglioni limfatici.