Obiect luminos deasupra comunei Smeeni, Buzău. Localnicii sunt șocați: „Se mărea şi parcă se rupea ceva din el”

de: Ștefan R. Apostol
11 03. 2022

Fenomene bizare, fără o explicație concretă s-au întâmplat de-a lungul anilor peste tot în lume. Unele s-au dovedit a fi simple miraje, altele ar fi putut fi chiar OZN-uri, dacă e să ne luăm după adepții teoriilor conspirației. Cât despre fenomenul întâmplat în noaptea de 10 spre 11 martie a.c., pe cerul comunei buzoiene Smeeni, nu putem decât să-l catalogăm ca fenomen inexplicabil, lăsând restul teoriilor pe seama fanilor de OZN-uri.

Fenomene inexplicabile în județul Buzău

Fie că ne place sau nu, teoria că nu am fi singuri în Univers stă în picioare. Ar fi absurd să credem că suntem singurele specii inteligente într-un univers atât de mare.

Adepții teoriilor conspirației spun că, de fapt, toate fenomenele inexplicabile se datorează vizitatorilor din alte spații din vastul cosmos în care există și planeta Pământ.

Acum, aceste teorii nu au fost demonstrate cu exactitate niciodată, dar, cum spuneam, nu putem pretinde că suntem singuri în Univers.

În noaptea de 10 spre 11 martie anul curent, în comuna Smeeni din județul Buzău, a avut loc un fenomen inexplicabil, dar care a cam speriat localnicii, care spun că „se mărea şi parcă se rupea ceva din el”. Unul dintre localnici a povestit cele văzute pe cer, declarând:

„Pe la 2 şi un sfert m-am trezit să merg la bucătărie ca să beau apă. Am gemuleţul exact spre Gherăseni şi când am văzut lumina aia m-am dus să o trezesc şi pe soţia mea. I-am zis, ce o fi aia, după care a început să filmeze. Eu nu am văzut niciodată aşa ceva.

Mi-a captat atenţia pentru că era ciudat. Cu ochiul liber am văzut aşa: se mărea, apoi parcă se rupea ceva din el. Pe urmă se închidea de tot, pe urmă iar se lumina. Nu ştiu ce o fi fost”, povestește un locanlnic pentru publicația Adevărul.

Conform unor surse, citate de aceeași publicație, în zonă s-ar afla un fost aerodrom, unde se află o unitate militare care ar avea în dotare drone cu care ar colecta diferite informații, presupunerea fiind că ar putea fi cazul unui astfel de echipament.

Alte fenomene bizare întâmplate în lume

Așa cum am spus și la început, genul acesta de fenomene, bizare, s-au întâmplat peste tot în lume.

Majoritatea nu au avut o explicație palpabilă, concretă, dar asta nu exclude cu nimic existența lor. Dacă ne aducem aminte de isteria creată de celebrele cercurile din lanuri, considerate a fi fenomene inexplicabile, și despre care se specula că ar fi fost făcute de farsori, deoarece cercurile sunt adesea găsite în zone ușor accesibile prin drumuri și poteci.

Cu toate acestea, există multe întrebări care atrag un scepticism rezonabil, legat de aceste cercuri.

Cum ar putea acești așa-ziși „farsori” să creeze modele atât de complexe și complicate  în decurs de o noapte, darămite deloc?

Care ar fi motivația din spatele petrecerii unui timp atât de lung pentru a finaliza o muncă atât de plictisitoare, doar pentru a fi respinsă ca o glumă stupidă?

Aceste teorii care implică o creație „făcută de om” par mai degrabă o mușamalizare lejeră decât o dovadă reală. Alți teoreticieni au acreditat modelele la tipare de vânt foarte specifice și locale în zonele în care sunt create cercurile.

Ca și cercurile din lan, și fenomenul de azi-noapte intră la categoria de fenomene inexplicabile, dar care s-au întâmplat, după cum o arată și clipul de mai jos.