Obiceiul neaşteptat pe care îl are Alexia Eram, fiica Andreei Esca, de Revelion. Nu vrea să renunţe la el, are legătură cu iubitul EXCLUSIV
După ce a petrecut sărbătorile departe de țară, Alexia Eram, fiica Andreei Esca se va revanșa față de iubitul său, Mario Fresh, în noaptea de Revelion. Potrivit mărturisirilor făcute în exclusivitate pentru playtech știri, bruneta are gânduri mari și nu vrea să rateze sărutul de la miezul nopții cu partenerul său, alături de care își dorește să fie fericită și în anul ce va veni.
Ce obicei de Revelion are Alexia Eram
Alexia Eram, fiica prezentatoarei știrilor de la Pro TV, Andreea Esca, are câteva obiceiuri de la care nu intenționează să se abată nici în acest an, în noaptea de Revelion.
Potrivit mărturisirilor făcute în exclusivitate pentru playtech știri, bruneta în vârstă de 22 de ani va purta musai ceva nou și-și va săruta iubitul, nimeni altul decât Mario Fresh, la miezul nopții.
„Am ceva obiceiuri în noaptea de Revelion. Și anume, să port ceva nou și să mă pup cu iubitul la miezul nopții”, ne-a mărturisit Alexia Eram.
Sunt împreună de mai bine de șase ani
Alexia Eram și iubitul său, Mario Fresh, au o relație de mai bine de șase ani. Cei doi au fost despărțiți o scurtă perioadă, în urmă cu câteva luni, dar s-au împăcat și totul merge ca pe roze.
Deși ambii se declară extrem de îndrăgostiți, niciunul dintre ei nu are în plan căsătoria în viitorul apropiat, dat fiind faptul că încă sunt prea tineri și-și doresc să mai copilărească.
Altfel, bruneta se declară o romantică incurabilă și, ne spune aceasta, ea e cea care cedează în cuplu, în urma unei discuții în contradictoriu cu partenerul său.
„Fiecare relație are momentele ei bune și rele… Eu sunt cea care cedează prima, sunt așa, o romantică incurabilă. Momentan, nu ne gândim la căsătorie, mai avem de copilărit”, ne-a mai spus aceasta.
Despre dorințele de la miezul nopții
Aceasta nu ne-a ascuns nici faptul că în noaptea trecerii dintre ani își va pune câteva dorințe, pe care însă nu le va dezvălui nimănui, pentru a i se împlini. Totuși, fiica Andreei Esca nu ne-a ascuns faptul că că una dintre dorințele sale pentru anul care va veni este și aceea de a avea propria sa afacere.
„De obicei, dorințele nu se spun, până nu se îndeplinesc. Dar pe lângă faptul că vreau să fiu fericită în continuare, sănătoasă, să răzbesc cât mai mul în social-media, poate reușesc și să-mi fac propriul meu bussines”.
Caută pe net semnificația viselor sale
Alexia nu ne-a ascuns faptul că este superstițioasă, și nu doar în noaptea trecerii dintre ani. Mai mult, atunci când visează ceva, aceasta caută pe net semnificația visului și ce ar putea să i se întâmple.
„Am foarte multe superstiții. Când mă uit la ceas, la ora 22.22, de exemplu, sau când e o zi de vineri, 13. Și când visez, îmi place să caut pe net semnificația visului. Tot timpul fac asta, îmi place să caut, sunt curioasă”, a adăugat aceasta.