Obiceiul bizar al soldaților ruși. De ce furau ceasurile românilor în război

Conform unor marturii din timpul ocupației sovietice, soldații ruși aveau obsesia de a avea ceas la mână. Istoricul Mădălin Hodor explică care este motivul.

De ce furau soldații ruși ceasurile românilor

Mădălin Hodor spune că, potrivit unui ofițer al Armatei Roșii, soldații ruși voiau să poarte ceas la mână deoarece doar ofițerii aveau ceas la acea vreme, iar pentru soldatul rus procurarea unui ceas era o chestiune de statut.

„Vin cu o explicație furnizată de un ofițer al Armatei Roșii. Întrebat de omologul sau englez din Comisia Aliata de Control care este motivul pentru care soldații ruși sunt atât de ahtiaţi după ceasuri (povestea era arhicunoscută) ofițerul sovietic a dat următoarea explicație (parafrazez): în Armata Roșie doar ofițerii aveau ceasuri, indispensabile pentru operațiunile militare.

Dar a avea ceas în ochii soldaților aduși din cele mai îndepărtat unghere ale imperiului sovietic (a se vedea componenta Armatei Roșii după patru ani de război și pierderi umane uriașe) însemna și a controla timpul. Astfel procurarea unui ceas era pentru soldatul sovietic o chestiune de statut. Dacă avea ceas şi știa ora urca în ierarhia socială. De unde și ideea de a avea cât mai multe ceasuri și confuzia cu orice obiect înzestrat cu un cadran și un ac indicator“, explica Mădălin Hodor, potrivit Adevărul.ro.

Miturile despre soldații Armatei Roșii

În urmă cu ceva timp, Ambasada Rusiei în România a publicat o postare în care reclama faptul că mai multe publicații din presa românească și cea occidentală îi denigra pe soldații Armatei Roșii „care au eliberat de fascism țările Europei de Est și Europei Centrale“.

Pe parcursul unei lungi perioade de timp, în presa din România și cea occidentală apar periodic diverse publicații menite să-i denigreze pe ostașii Armatei Roșii. În cadrul acestei campanii de propagandă, criticii anti-sovietici și anti-ruși încercau să convingă lumea că Armata Roșie era o adunătură de tâlhari și violatori care nu aveau milă faţă de populația civilă, scria sursa citată.

Poveștile despre cruzimea rușilor

Mai întâi, aceste mituri au apărut datorită eforturilor ministrului nazist al propagandei, J. Goebbels, apoi, în timpul Războiului Rece, au fost multiplicate și replicate de foștii aliați ai URSS. În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei s-a ajuns chiar la situația când, în etapa finală, această propagandă s-a dovedit să fie atât de intensă încât, în cea mai mare parte, nemții au crezut în poveștile despre cruzimea rușilor.

Așadar, când trupele rusești au ajuns aproape de Berlin, orașul a fost măturat de un val de sinucideri în masă. Conform unor date, numai în ultimele două luni ale războiului cifra de sinucideri acolo a ajuns la 30-40 de mii.

Însă, toți acești „experți” cu privire la atrocitățile soldaților sovietici, care preferă să-i numească, pur și simplu, ruși, uită, să menționeze că astfel de acțiuni împotriva populației civile (viol și jaf) au fost interzise în Armata Roșie la cel mai înalt nivel și erau pedepsite prin executare.

„Cu privire la inadmisibilitatea atitudinii dure faţă de populație”: „Ofițerii și ostași ai Armatei Roșii! Ne îndreptăm spre țara inamicului. Fiecare trebuie să-și păstreze stăpânirea de sine, fiecare trebuie să fie curajos… Populația rămasă în zonele cucerite, indiferent dacă este vorba de germani, cehi sau polonezi, nu trebuie să fie supusă abuzului. Vinovații vor fi pedepsiți în conformitate cu legea marțială. În teritoriul cucerit, relațiile sexuale cu sexul feminin nu sunt permise. Cei vinovați de violenţă și de viol vor fi împușcați”, era ordinul comandantului suprem, I.V. Stalin.