De-a lungul anilor, Oana Zăvoranu a reușit să atragă atenția. Fie prin aparițiile sale în media, fie prin scandaluri, dar de fiecare dată cu un numitor comun, și anume modul în care arată. În aceste zile, fanii au constatat că Oana Zăvoranu refuză să îmbătrânească, având în vedere că vedeta arată fenomenal la 51 de ani, iar imaginile o dovedesc.
Intrată în lumina reflectoarelor cu mulți ani în urmă, bruneta Oana Zăvoranu nu se lasă, și reușește de fiecare dată să revină în atenția fanilor.
Cele mai recente pățanii implică și scandalul cu Oana Roman, căreia se pare că are să-i dea și niște bani.
Pe de altă parte, Oana Zăvoranu câştigă sume uriaşe doar din TikTok, surprinzându-și fanii cu asta.
În august publica pe contul ei de Instagram poze cu actualul ei partener, și tot atunci recunoștea că „Viața mea bate orice film în orice domeniu!”.
„Dar la sfârşitul zilei dacă am lângă mâine omul pentru care simt că inima îmi bate mai tare, sunt bogată şi fericită.
La mulţi ani pentru cei 11 anişori împreună iubire, să ne dea Dumnezeul nostru sfânt mult mai mulţi. Noi doi suntem dovada că dragostea adevărată, de acolo de la el, nu poate fi distrusă de nimeni şi nimic. Te iubesc mult, mult de tot.
Iubita ta, prietena ta, partenera ta, umărul tău de sprijin atunci când ţi-e greu, cea care e fericită când eşti bine lângă ea. Soţia ta, Oana!”, scria bruneta în urmă cu o lună pe Instagram.
Pe 16 iunie bruneta a împlinit frumoasa vârstă de 51 de ani, iar imaginile arată că, de fapt, Oana Zăvoranu refuză să îmbătrânească, având în vedere că vedeta arată fenomenal la 51 de ani. (vezi galeria)
Tot de ziua ei, Oana Zăvoranu lua decizia de a face apel la fani să o ajute, fiind vorba de un nou proiect pe care ar vrea să-l facă:
„M-am hotărât să fac ceea ce știu să fac cel mai bine și la ce mă și pricep să fac cel mai bine.
Nu pot, însă, singură, ci cu ajutorul celor care au puterea financiară să o facă. Și am zis să las aici intenția, că mai departe Dumnezeu o duce acolo și la cine trebuie să ajungă. Am două scenarii înscrise la OSIM, după care se pot face niște filme și seriale sublime.
Rog sponsorii interesați să investească și în filme/seriale frumoase, adevărate și care nu au mai fost făcute în România, să mă contacteze.”, spunea vedeta pe rețelele de socializare.
Fără să spună despre ce film, sau ce seriale ar fi vorba, bruneta a explicat că are tot ceea ce-i trebuie, numai bani nu.
De la echipele de filmare, regizor și actori, și până la echipamente, toate sunt acolo, dar vedeta spune că „potențialii sponsori care doresc să se «înhame» alături de mine și echipa mea în proiecte cinematografice adevărate”.
Deocamdată nu se știe dacă s-a încumetat vreun sponsor să investească în proiectele anunțate de Oana Zăvoranu, dar nu ne-ar mira să aflăm că a reușit să-i găsească. Doar timpul ne va demonstra dacă este așa sau nu.