Oana Zăvoranu, aproape de despărțire. Ce problemă a avut actrița
Deşi nimeni nu a dat vreo şansă relaţiei lor, se pare că nici diferenţa de 14 ani de vârstă dintre ei şi nici personalităţile diferite nu i-au separat. Oana Zăvoranu vorbeşte despre un moment în care a fost aproape de despărţire de soţul ei, Alex Arshaf.
Oana Zăvoranu spune tot despre momentele grele din relaţia cu Alex
Oana Zăvoranu a făcut destăinuiri în premieră în cadrul unui interviu difuzat la Antena Stars. “Querida” a povestit cum a fost aproape de despărţire de bărbatul care acum îi este soţ, dar şi sprijin – Alex Arshaf. Se pare că momentele dificile au avut loc chiar la începutul relaţiei dintre cei doi, când nimeni nu le dădea vreo şansă.
Mai mult, actriţa din “Sacrificiul” a trebuit să aleagă atunci între Alex şi un alt bărbat. În final, decizia luată de brunetă s-a dovedit a fi cea mai bună, dat fiind ca aceştia sunt acum de nedespărţit.
”La el am găsit o căldură sufletească imensă, mă suportă, că-s greu de suportat. Am noroc că am un bărbat la fel ca mine. Noi semănăm foarte mult. Ne bucurăm foarte mult pentru orice, ca niște copii. Ne-am făcut un tatuaj amândoi. Cursul dragostei noastre nu ne va despărți niciodată.
Am avut perioade de suișuri și coborâșuri, dar orice ceartă ne-a unit mai mult. În orice relație de prietenie, căsnicie, intervine monotonia. Secretul este să reușești să reînvii căsnicia, relația, povestea de iubire, să reaprinzi flacăra. Se pierduse la un moment dat un ceva.
Nu era vorba de dragoste, că dacă aia se pierde, nu se mai poate reuni. Dacă este dragoste, o poți duce mai departe. Mă cunoaște atât de bine, încât știe când să vină cu ceva. Mă simte. Asta face o femeie fericită. Așa și un bărbat. Dacă simte că este iubit, apreciat, este un om fericit”, a spus Zăvo, la emisiunea „Showbiz Report”.
Oana Zăvoranu, mireasă cu rochie roşie şi decolteu adânc
În ciuda faptului că nimeni nu se aştepta ca Oana Zăvoranu să se căsătorească religios, iată că Alex Ashraf a reuşit să o convingă pe actriţa să meargă la altar. Se întâmpla în 2017 iar naşii le-au fost Mihaela şi Silviu Prigoană.
”Dacă mi-ar fi zis mie cineva, vreodată, că voi rămâne cu acest om pe care îl dădeam afară pe uşă şi îmi intră pe geam… Nu aş fi crezut că poate avea atâta influenţă asupra mea. Treceam printr-o perioadă mai întunecată. Şi nu mai credeam în dragoste. Poate într-o aventură, dar nu în iubire. Nu credeam că poate fi el stâlpul de care aveam nevoie.
Nunta a fost iniţiativa mea. Oana Zăvoranu, în biserică? E ceva mai greu de imaginat, mă gândesc. Am zis hai să o facem şi pe asta, de ce nu? Eu m-am gândit să fiu sub acoperire, m-am îmbrăcat într-o rochie roşie cu un decolteu adânc de preotul nu-şi putea dezlipi ochii de pe bustul meu. A avut loc într-o biserică superbă. Nu ştiu dacă am intrat într-o biserică atât de frumoasă”, spunea Oana Zăvoranu, acum trei ani.