Oana Roman începe un scandal cu propria soră! Celebra fostă prezentatoare de TV nu trece deloc printr-o perioadă bună. Fanii săi știu de problemele de sănătate ale mamei sale, de situația grea din viața sentimentală, iar acum au rămas șocați să audă despre începutul unui război cu Catinca. Ce a spus cea din urmă despre Mioara Roman? Nimeni nu și-ar fi imaginat asta.
Update: Oana Roman a venit cu un nou mesaj pentru public. Aceasta nu regretă cuvintele grele aruncate astăzi public. ,,Da Nu mai protejez pe nimeni! Îmi protejez și îngrijesc copilul, mama și pe mine. Restul să-și asume! Fiecare trebuie să își asume consecințele faptelor lor”, a mai scris Oana Roman pe Instagram.
Oana Roman a făcut o serie de dezvăluiri cu totul neașteptate despre persoanele care ar trebui să îi fie aproape în această perioadă grea din viață. Din păcate, vedeta este acum în scandal cu Marius Elisei și Catinca Roman.
Fosta prezentatoare TV a răbufnit în mediul online și a mărturisit că se află într-o situație sensibilă pe plan personal, așa că acum a decis să fie total transparentă cu fanii.
Mai exact, starea de sănătate a mamei sale nu este în continuare una bună, a decis recent să se despartă definitiv de Marius Elisei, iar acum scandalul continuă cu sora ei.
Concret, Catinca a refuzat în ultimele 6 luni să o viziteze pe cea care i-a dat viață. Cei care o urmăresc pe rețelele de socializare au rămas fără cuvinte atunci când au citit mesajul său disperat în care mărturisește că nu mai poate ascunde adevărul.
De asemenea, cea din urmă a subliniat și că în timpul acesta fostul soț nu are timp să își vadă fetița și nici nu contribuie cu nimic la creșterea ei. Internauții nu credeau că situația stă atât de rău în familia celebră, dar iată că până acum multe detalii au fost ascunse de ochii lumii.
,,Totul bine! Marius mi-a spus că va avea grijă și timp să se vadă cu Isa când se va stabiliza. Deocamdată nu are timp și nici posibilitate nici să o vadă, nici să contribuie cu nimic la creșterea ei.
Din punctul meu de vedere orice fel de comunicare s-a încheiat, iar azi sora mea mi-a spus că nu se duce să o vadă pe mama (pe care nu a văzut-o de peste 6 luni) pentru că nu consideră că mai are vreun motiv să o vadă.
Va urma Jihad după aceste cuvinte spuse ale mele, dar nu-mi pasă. Adevărul este ăsta și eu nu-l mai ascund”, a fost mesajul vedetei de pe pagina sa personală de Instagram.
Deși aveau o relație foarte bună, iată că Oana și Catinca au ajuns nu doar să piardă legătura, ci să se certe public.
,,Nu vreau să comentez nimic din ce a spus Oana. Ceea ce vreau să spun e că mâine dimineață programez să mă duc la mama, atât am de comentat.
Într-adevăr, am fost mai puțin în ultimul timp pentru că am fost foarte afectată de problema cu tata și nu m-am simțit bine, dar de acum mi-am revenit și de mâine o să reîncep să o vizitez. În rest, e problema ei ce postează”, a spus Catinca Roman, pentru spynews.ro.