Oana Roman este astăzi, așa cum ea declară, o femeie asumată. Dar, din păcate, nu puține au fost momentele în care a devenit subiect de bârfă pentru unii și pentru alții. Ba mai mult de-atât, parte din cei care au bârfit-o, fie au fost apropiați, fie chiar au lucrat împreună cu Oana. Se pare că vedeta a ajuns la limită, răbufind zilele acestea pe Instagram.
O lungă perioadă de timp Oana Roman a fost subiect de bârfă în social media. Printre influencerii care au criticat-o se numără inclusiv celebra Oana Zăvoranu, care-i declara război public. Deși o femeie asumată, se pare că Oana Roman a ajuns la limită. Așa că a decis că este momentul să le dea o lecție celor care au tot vorbit despre ea. Oana Roman, care are un număr impresionat de următoritori, a decis să-și transmită mesaj pe contul ei de Instagram, unde a scris:
”Eu sunt Oana Roman, o ciudățenie pentru ei. Una care nu face parte din lumea lor, a influencerilor curați și minunați. Eu sunt aia grasă, penibilă și prost îmbrăcată, de care se face mișto de 30 de ani și noi ne amuzăm în tăcere. Dar altfel luptăm vajnic și ipocrit împotriva bullyingului.
Unii au și uitat că ne-am întâlnit, că am lucrat vreodată împreună. Se feresc să spună asta, ca și cum e penibil și rușinos să spună că au lucrat cu Oana Roman. Ei sunt altă ligă, da. Numai că eu sunt în liga în care voi ați vrut să ajungeți și nu veți reuși niciodată.”, a mărturisit Oana Roman pe Instagram.
Celebra fiică a fostului premier Petre Roman, și-a continuat mesajul cu subînțeles pentru toți cei care de-a lungul ultimilor 30 de an, fie au criticat-o, fie au vorbit de rău despre ea. „Când ești influencer șmecher îți asumi hate-ul. Eu mi-l asum de 30 de ani, când o să aveți voi 30 de ani de hate, mai discutăm.”, spune Oana Roman, facând referire clară la cei din mediul online care au avut ceva cu ea de-a lungul tipului.
„Luați de la mine exemplu dacă vreți asumare și capul sus, și susținere, ca să rămâi în picioare demn 30 de ani, în care ai fost călcat în picioare de absolut toată lumea. Doar eu, aia care nu e ca voi, a avut curaj să spună lucruri. Dintotdeauna. De când eu eram deja cineva… și voi nu prea.
O să vă supărați, o să mă urâți și mai tare. O să mă boicotați și mai mult. Dar măcar zic ce simt. Așa că mai ușor cu ipocrizia asta minunată. A fi influencer nu înseamnă doar să vinzi haine și să spui ce viață faină ai tu. Să fii influencer adevărat înseamnă să-ți asumi și când e bine, și când nu e. (..) Mă deranjează ipocrizia asta crasă!”, a concluzionat Oana Roman.