Oana Roman, pusă la zid după împăcarea cu Marius Elisei. Ce replici dure i-au dat fanii când au văzut fotografia
Ultima zi de vacanță a tuturor copiilor din România i-a adus pe Marius Elisei, Oana Roman și fiica lor, Isa, împreună. Cu toate acestea, fanii au găsit motive pentru a o pune la zid pe fosta prezentatoare de televiziune, dată fiind împăcarea rapidă dintre ea și soț. Ce replici dure i-au dat fanii când au văzut fotografia?
Oana Roman a fost pusă la zid după împăcarea cu Marius Elisei
Oana Roman a trecut prin cea mai grea perioadă a vieții sale, căci a luat hotărârea de a se separa de soțul ei, Marius Elisei, după 7 ani de relație. Când a anunțat public despărțirea lor, Oana a recunoscut că relația dintre ea și partenerul ei nu mai funcționează ca la început, dorindu-și numai ca relația de părinți să nu sufere.
„Numai timpul va decide cum vor evolua lucrurile și atunci când eu voi fi lămurită pe deplin, atunci evident că voi spune acest lucru. Sunt într-o perioadă în care analizez situația. Marius este foarte prezent în viața fetiței, el are foarte multă grijă de ea. Ea a mers cu noi tot timpul peste tot”, a spus Oana Roman, la ”Star Matinal”.
”Nici nu merită să comentez…”
Timpul pare că le-a rezolvat pe toate și de Crăciun toți trei s-au filmat și pozat împreună, iar dovezile sunt încă pe Instagram. Așa a fost și pe 5 ianuarie, ultima zi de vacanță pentru toți copiii din România. Oana s-a pozat alături de Marius și Isa în zăpadă, în fața unui brad, iar acuzele au și venit. Curios încă de motivele separării, un fan virtual a întrebat-o pe vedetă dacă despărțirea de soț a fost o modalitatea prin care a dorit publicitate.
- „Despartirea” de soț a fost doar o alta metoda de a-ți face publicitate???!!! ?”, a întrebat fanul.
- ”Nici nu merita sa comentez. Lasă răutatea si in loc sa te preocupe viața mea, trăiește o frumos pe a ta! Succes!”, i-a răspuns Oana.