Oamenii care au fost prinți sau împărați într-o viață anterioară. Explicația lui Mihai Voropchievici

de: Ana Chivu
15 06. 2022

Mihai Voropchievici vine cu detalii care să le arate oamenilor ce au fost într-o viață anterioară. Multe persoane sunt curioase de trecut și de lucrurile pe care le poartă cu ei în viața pe care o trăiesc acum. Există unele amănunte care îți arată ce titlu ai avut sau cum ai murit. În cazul din urmă este vorba despre semnele din naștere despre care se spune că ți-au adus într-un fel sau altul decesul. Cum explică specialistul acest lucru?

Mihai Voropchievici, despre viața anterioară: ce ai fost în funcție de cifra destinului

Reîncarnarea este credința care spune că atunci când cineva moare, corpul i se descompune, dar ceva de sine este renăscut într-un alt organism. Aceasta este convingerea că cineva a trăit înainte și va trăi din nou și din nou într-un alt corp după moarte.

De cele mai multe ori asta este explicația unor lucruri pe care nu știi de unde le cunoști, dar îți sunt bine înrădăcinate în mintea și sufletul tău, în deja vu-uri sau secvențe din evenimente prin care nu ai trăit personal în această viață.

Mihai Voropchievici a vorbit în cadrul emisiunii ,,Adevăruri ascunse” de la Antena 3 despre personalitatea dintr-o viață anterioară în funcție de cifra destinului.

Ei au fost prinți sau împărați

Cifra 1 – ei se simt mereu neîmpliniți cu sufletul greu. Face mereu sacrificii mari pentru cei din jur și are parte astfel de frustrări și tensiuni.

Cifra 2 – ar fi fost materialist. Pune mereu siguranța financiară pe primele locuri în viața sa și cu toate astea simte că mereu lipsește ceva.

Cifra 3 – nu reușesc niciodată să fie autentici indiferent de ce ar face. Au o durere în suflet care trăiește în ei până la finalul vieții.

Cifra 4 – problemele s-au ținut de ei în toate viețile anterioare. Sunt tipicari, rigizi și foarte serioși, motiv pentru care oamenii se țin puțin departe de ei.

Cifra 5 – cifra aceasta este norocoasă. Cei care o au au fost crai, împărați sau prinți, mereu în centrul atenției. Farmecul lor ținea locul tuturor calităților sau defectelor.

Cifra 6 – este cifra dragostei, dar condiționează starea de sănătate. Ei au avut mereu probleme de sănătate în trecut.

Cifra 7 – au fost independenți și competitivi. Erau stresați în toate viețile anterioare dacă nu erau primii. Sunt perfecționiști și calculați.

Cifra 8 – se eschivează mereu de la toate îndatorările personale. Au griji mari când vine vorba despre lucruri de valoare.

Cifra 9 – au fost mereu înconjurați de lucruri urâte și au o fire obraznică și plină de tupeu care nu îi ajută de cele mai multe ori.

Cifra 11 – este obișnuit să facă tot felul de compromisuri doar ca să i se recunoască valoarea. Tinde să se complacă mult.

Cifra 22 – au fost foarte talentați și mereu în centrul atenției. S-au rupt tiparele atunci când ei au fost creați.