Cum a fost găsită fata de 13 ani din Caracal. Oamenii legii au rămas fără cuvinte

de: Madalina Moraru
24 11. 2019

Cazurile de dispariție semnalate în Caracal nu par să se reducă, pentru că autoritățile au fost iarăși puse pe jar de un astfel de apel. În seara de sâmbătă, au început căutările pentru o adolescentă de doar 13 ani, care plecase dintr-un centru de protecție. Astfel, polițiștii au luat toate măsurile necesare pentru găsirea cât mai rapidă a acesteia.

UPDATE, 14.53: Florentina Zamfir, fata de 13 ani care dispăruse dintr-un centru de plasament din Caracal, a fost găsită, potrivit Adevărul.ro. Fata a povestit că a plecat din Caracal cu o mașină de ocazie și a înnoptat la o prietenă. Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt o luase sub protecție, după ce aceasta nu a mai dat pe la școala din Caracal la care este înscrisă. Ea a mai povestit că a rămas peste noapte la prietena ei, iar în momentul în care a fost găsită plecase să își cumpere țigări.

O tânără a dispărut de sâmbătă seara, la Caracal. Măsuri luate de autorități

Tânăra de 13 ani a dispărut dintr-un centru de protecție socială din Slatina

Fata de 13 ani din Caracal este căutată de poliție, după ce a dispărut în seara de sâmbătă, pe 23 noiembrie, dintr-un centru de protecție socială, din Slatina. Cei de acolo au semnalat dispariția după ce adolescenta nu a mai revenit, înainte de ora la care trebuia să fie prezentă înapoi. Mai mult, oamenii din legii din Olt au deschis o anchetă și au anunțat în această duminică mai multe detalii despre modul în care se desfășoară demersurile spre găsirea adolescentei.

Minora a părăsit centrul de protecție socială din Slatina, fiind dată dispărută din seara de sâmbătă, atunci când au fost sesizate și autoritățile. Pentru că în jurul acestei zone din țară există un întreg fenomen legat de răpirea tinerelor, polițiștii au decis să ia câteva măsuri, anunță Mediafax.

Totodată, autoritățile au mai dezvăluit că adolescenta are o înălțime de 1,50-1,55 m, greutate 40 kg, ochi verzi, păr blond tuns până la umeri, și nu prezintă semne distinctive. Cei care au raportat dispariția acesteia au fost angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Copilului Olt. Fata se numește Florentina Zamfir, are 13 ani și este o „beneficiară a măsurii de protecție socială a Centrul de zi pentru minori, din municipiul Slatina”.

În momentul în care a plecat din centrul de protecție, adolescenta purta un pulover de culoare albastră, blugi tot de culoare albastră, peste care avea o rochie galbenă cu verde, iar în picioare purta teniși negri.