O recunoști pe fetița adorabilă din imagine? Este una dintre vocile de aur ale României

de: Corina Oprea
13 04. 2024

Fetița din imagine este acum o doamnă în toată firea, respectată și iubită de o iubită de oameni. Este una dintre cele mai bune voci din țară, pe care fanii ei o recunosc dintr-o mie. Puțini își dau seama cine este, însă, din această fotografie.

Cine este copila din imagine

Fetița din imagine este acum una dintre vocile de aur ale României. Este o doamnă în toată firea, respectată și iubită, care a încântat o mulțime de generații și a scris istorie în lumea muzicii cu vocea ei caldă și timbrul special.

Timpul s-a scurs repede, iar fotografiile au rămas drept amintiri. S-a schimbat complet odată cu trecerea anilor și a trecut prin toate etapele vieții. Copila din imagine are acum 77 de ani și încă iubește muzica la fel ca la început.

Puțini își dau seama, pentru că unele trăsături încă sunt neschimbate, cum ar fi privirea caldă. Totuși, dacă încă nu realizezi cine este, îți spunem noi: Angela Similea. Are o mulțime de fani și a reușit să își facă un nume cunoscut în toată țara, urcând pe cele mai înalte scene.

Artista noastră s-a născut pe 9 iulie 1946 în Ilfov, mai exact în comuna 1 Decembrie. Artista mai are doi frați și mereu a spus că a avut o copilărie frumoasă alături de ei.

Angela Similea a iubit muzica încă din copilărie și, în ciuda dificultăților și obstacolelor vieții, a devenit una dintre cele mai mari artiste din istoria muzicii românești. Debutul ei a avut loc în 1970, când a câștigat Premiul Cerbul de Argint la celebrul festival internațional de muzică Cerbul de Aur.

Artista, îngropată în datorii

Angela Similea este unul dintre cele mai cunoscute nume din industria muzicală, care se laudă cu o carieră ce a rezistat timpului și încercărilor. Cu toate acestea, viața ei nu a fost mereu roz, ci a primit o mulțime de lovituri grele, unele chiar recent, care au adus-o în pragul disperării.

Cea mai lungă căsnicie a Angelei Similea a fost cu olandezul Jan Hilgen, care nu numai că i-a fost partener de viață, dar și un ajutor de nădejde: i-a și înfiat fiul pentru a-i oferi oportunitatea de a studia peste hotare. Cu toate că relația lor s-a încheiat odată cu divorțul în 1999, legătura lor a rămas strânsă în memoria artistei.

Însă, destinul a adus o altă căsătorie în viața Angelei Similea, de această dată cu Victor Surdu, în 1999, un mariaj care a durat până în 2011, când acesta a trecut în neființă la vârsta de 63 de ani.

Moartea lui Victor Surdu a fost începutul unui adevărat coșmar financiar pentru Angela Similea. Averea pe care o dețineau s-a evaporat în fața ochilor ei din cauza datoriilor uriașe pe care fostul politician le-a lăsat în urmă. Printre bunurile pe care cei doi le dețineau se număra un conac impunător cu 16 camere la Belciugatele, în județul Călărași, apartamente în București și terenuri în Iași.

Însă totul a luat o turnură neașteptată în 2007, când Victor Surdu a contractat un credit în valoare de 600.000 de euro, care a devenit o povară imensă pentru Angela Similea. Bolnav și neputând să plătească ratele la timp, Surdu a decedat în 2011, lăsându-i soției sale numai probleme.

Angela Similea s-a trezit că are de returnat nu mai puțin de 6 milioane de euro, iar situația a devenit greu de gestionat. Pentru a face față acestei presiuni financiare uriașe, Angela Similea a fost nevoită să pună la vânzare conacul de la Belciugatele, însă niciun cumpărător nu s-a arătat interesat.

A fost nevoită să recurgă la vânzarea apartamentului părinților săi din București, însă nici acest lucru nu a fost suficient pentru a acoperi datoriile imense. În final, banca a executat silit toate bunurile pe care le-a putut pentru a-și recupera datoriile, iar Angela Similea a fost nevoită să se mute în apartamentul unor prieteni din Capitală