Apar informații îngijorătoare despre apariția unei noi tulpini indiane care afectează în mod special persoanele tinere. În urmă cu puțin timp, directorul ştiinţific al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan, a anunțat că noua tulpină indiană a apărut inițial în India, însă se poate răspândi în toată lumea, asemeni tulpinei indiene Delta.
Inevitabilul s-a produs, astfel că, apar tensiuni imense în lume după descoperirea unei noi mutații tulpini indiene. Inițial, au fost diagnisticate cu tulpina indiană 20 de persoane, însă acest număr este suficient de mare pentru ca transmiterea ei să fie făcută ulterior în masă.
Noua tulpină de coronavirus a fost depistată în statul indian Maharashtra și a fost numită „Delta Plus”, potrivit The Hindustan Times.
Delta Plus este noua tulpină mutantă care îngrijorează autoritățile din întreaga lume, după ce varianta indiană (Delta) a Covid-19, identificată prima oară în India, predomină în acest moment la nivel global, potrivit directorului ştiinţific al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan.
Potrivit autorităților medicale din India, momentan au fost identificate doar 20 de cazuri de acest fel, tulpina fiind codificată B.1.617.2.1. Astfel, cele douăzeci de cazuri de infectare cu noua mutație a tulpinei indiene au fost identificate în patru districte ale statului Maharashtra, mai exact de Sindhudurg, Ratnagiri, Palgar și Jalgaon, conform sursei citate.
Pentru a afla mai multe informații legate de proveniența acestui virus mutant, probele recoltate au fost trimise pentru studierea genomului și a caracteristicilor epidemiologice.
În urma analizelor efectuate, ministrul de stat al Sănătății, Rajesh Tope, a primit raportul de secvențiere a genomului din partea Institutul de Genomică și Biologie Integrativă, însă a refuzat să ofere informații oficiale despre acest subiect, până când nu se vor trage toate concluziile.
„CSIR-IGIB a pregătit un raport pe baza eșantioanelor colectate de la pacienții cu coronavirus din toate zonele statului. Conținutul raportului va fi discutat în cadrul unei reuniuni de luni și se vor trage concluzii”, a transmis acesta.
Coordonatorul campaniei de vaccinare avertizează că la finalul lunii august sau începutul lui septembrie, tulpina indiană Delta s-ar putea înmulți în țara noastră, datorită vacanțelor pe care românii au început să le facă în străinătate.
Acesta a atras atenția asupra noului val de infectări cu tulpina Delta cu care se confruntă Marea Britanie, în special în rândul tinerilor care nu s-au vaccinat. Cu această ocazie, Valeriu Gheorghiță trage un semnal de alarmă în vederea vaccinării populației din România, fiind singura cale prin care putem scăpa de un val patru al pandemiei agresiv.