O nouă țară din Europa, restricții pentru români. Ce trebuie să știm
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că, începând cu 20 august tranzitul persoanelor care călătoresc din România, Bulgaria, Croaţia sau Macedonia de Nord şi care nu depăşeşte o durată de 12 ore este permis fără prezentarea unui test negativ de coronavirus.
O nouă țară din Europa, noi restricții pentru cetățenii români. Ce trebuie să cunoaștem
Sunt exceptate de la a prezenta un test negativ de coronavirus şi persoanele care au fost doar în tranzit pe teritoriul Serbiei, însă pentru nu mai mult de 12 ore, mai anunţă MAE.
MAE mai reaminteşte că, în celelalte cazuri, intrarea cetăţenilor străini care sosesc din România, Bulgaria, Croaţia şi Macedonia de Nord în Serbia poate fi făcută doar cu prezentarea unui test negativ pentru COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării,. De asemenea, testul trebuie făcut în laboratoare acreditate la nivel naţional.
Ce spune Ministerul Afacerilor Interne
„În continuarea precizărilor din data de 15 august 2020 privind modificarea condiţiilor de intrare pe teritoriul Republicii Serbia în contextul pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în seara zilei de 20 august, autorităţile sârbe au publicat o nouă decizie pentru revizuirea condiţiilor de intrare şi tranzit în Republica Serbia, aplicabilă persoanelor care sosesc din România, Bulgaria, Croaţia şi Macedonia de Nord. Conform noilor prevederi, începând cu data de 20 august a.c., tranzitul persoanelor care călătoresc din România, Bulgaria, Croaţia sau Macedonia de Nord şi care nu depăşeşte o durată de 12 ore este permis fără obligativitatea prezentării unui test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2”, arată reprezentanţii MAE.
Totodată, autorităţile sârbe au anunţat noi excepţii de la obligativitatea prezentării unui test PCR pentru infecţia cu virusul ucigaș.
De când au intrat în vigoare noile măsuri
Astfel, „începând cu data de 20 august a.c., în plus faţă de categoriile exceptate anterior, cetăţenii străini care au domiciliul sau reşedinţa în Republica Serbia şi deţin documente valabile în acest sens, membrii echipajelor de transport rutier de marfă aflate în tranzit, dacă durata tranzitului teritoriului Republicii Serbiei nu depăşeşte 12 ore, personalul feroviar, personalul navigant şi pasagerii aeronavelor care tranzitează aeroporturile sârbe, copiii cu vârsta de până la 12 ani, dacă părinţii, tutorii sau persoanele care îi însoţesc prezintă un test molecular negativ PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, şi personalul diplomatic şi consular acreditat în Republica Serbia şi cel al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii lor de familie, posesori ai cărţilor de identitate specifice emise de autorităţile sârbe competente, mai sunt exceptate de la măsura obligatorie privind prezentarea unui test molecular negativ (PCR) şi următoarele categorii de persoane:
– lucrătorii transfrontalieri care deţin documente doveditoare valabile în acest sens;
– transportatorii care au ca destinaţie finală Republica Serbia sau care preiau marfă din acest stat;
– membrii echipajelor de transport rutier de persoane (autobuze de linie şi de transport internaţional de persoane), aflaţi fie în tranzit, fie având destinaţia finală sau opriri în Republica Serbia;
– personalul navigant al aeronavelor cu destinaţia Republica Serbia;
– personalul navelor fluviale care transportă marfă către un port sârb sau care se află în tranzit. În cazul navigaţiei în amonte, tranzitul fluvial pe căile navigabile internaţionale pe teritoriul Republicii Serbia este limitat, la maximum 90 de ore de la momentul intrării pe teritoriul Republicii Serbia pentru barje şi la 60 de ore pentru nave, iar în cazul navigaţiei în aval, tranzitul fluvial este limitat la 72 de ore pentru barje şi la 54 de ore pentru nave;
– convoaiele umanitare agreate pe cale diplomatică”, mai indică sursa citată.
MAE reaminteşte că, alte cazuri, intrarea cetăţenilor străini care sosesc din Bulgaria, România, , Croaţia şi Macedonia de Nord în Serbia se poate realiza doar cu prezentarea unui test PCR pentru infecţia cu coronavirus, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării.