O nouă recalculare a pensiilor din România. Documentul pe care trebuie să-l prezinte pensionarii ca să primească bani în plus din toamnă

de: Andrei Simion
23 08. 2024

Începând cu 1 septembrie, casele de pensii vor începe o nouă recalculare, care va lua în considerare și veniturile nepermanente. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a precizat că pensionarii care au câștigat astfel de venituri suplimentare după aprilie 2001 nu sunt obligați să prezinte niciun document la casele de pensii.

O nouă recalculare a pensiilor din România

Ei vor putea beneficia de aceste venituri la calculul pensiilor, cu condiția să fi plătit contribuții de asigurări sociale pentru ele, iar această dovadă este deja inclusă în declarația fiscală 112, a declarat ministrul.

Pentru perioada anterioară anului 2001, pensionarii trebuie să contacteze foștii angajatori, care sunt obligați prin lege să le furnizeze adeverințele cu veniturile nepermanente.

Pentru un milion de pensionari, recalcularea pensiilor continuă chiar și după primirea deciziilor cu noile sume. Aceștia pot primi suplimente la pensie dacă pot demonstra că au avut și alte venituri, precum sporuri, prime sau bonusuri, înainte de anul 2001.

O nouă recalculare a pensiilor din România

Documentul pe care trebuie să-l prezinte pensionarii

Problemele apar atunci când angajatorii nu mai există, deoarece în această situație pensionarii trebuie să se adreseze firmelor de arhivare, care aplică acum tarife destul de ridicate.

Consiliul Concurenței a demarat, cu ceva timp în urmă, o investigație la aceste societăți, în urma unor sesizări primite de la pensionari.

De exemplu, taxa pentru o cerere este de 101 lei, iar taxa pentru cercetare este de 81 lei pe fiecare an. Conform calculelor BNS, suma totală pe care un pensionar ar trebui să o achite pentru a solicita adeverințele se apropie de 3.000 lei.