O nouă nuntă regală în Europa. Prințesa Martha Louise a Norvegiei se mărită cu un șaman care susține că a înviat din morți

de: Ștefan R. Apostol
27 08. 2024

Conform celor mai recente documente, în Europa la acest moment mai sunt douăsprezece monarhii suverane în Europa. Din acestea, șapte sunt regate, iar trei sunt principate. Într-unul din cele șapte regate se anunță o nouă nuntă regală în Europa. Prințesa Martha Louise a Norvegiei se mărită cu un șaman care susține că a înviat din morți.

Au mai rămas 12 monarhii suverane în Europa

Așa cum spuneam la început, Europa încă mai are monarhii, și după cum bine știm acestea sunt în Danemarca, Norvegia, Suedia, Regatul Unit, Spania, Țările de Jos și Belgia, care regate, și în Andorra, Liechtenstein și Monaco, ca principate.

Printre aceste monarhii suverane se numără și cea a Norvegiei, ce datează de mai bine de o mie de ani, Harald Fairhair fiind considerat primul rege norvegian.

Conform datelor istorice, acesta a unit micile regate ale Norvegiei într-un singur regat în jurul anului 885.

O nouă nuntă regală în Europa

Aici, în curând vom asista la o nouă nuntă regală în Europa, având în vedere anunțata căsătorie a Prințesei Martha Louise a Norvegiei. Dar, conform presei locale, deși evenimentul este deja îmbrăcat în contorverse, riscă să fie umbrit și de nemulțumiri cu privire la contractele media alese de cuplu.

Nunta, care va avea loc pe 31 august, marchează prima nuntă regală din Norvegia din ultimii 22 de ani, de la unirea prințului și prințesei moștenitoare. Cu toate acestea, planificarea meticuloasă pentru această ocazie ar fi fost perturbată de anunțul celor doi că au vândut drepturile pentru cele trei zile de sărbătoare revistei Hello!

De asemenea, se spune că au semnat un acord cu Netflix pentru un documentar exclusiv, iar o echipă de filmare a fost văzută urmărind cuplul, cu o parte din echipă legată de proiectele anterioare care au fost difuzate pe platformă.

Prințesa Martha Louise a Norvegiei se mărită cu un șaman care susține că a înviat din morți

Prințesa norvegiană Martha Louise și șamanul american Durek Verrett se vor căsători pe 31 august. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu șapte ani, „în circumstanțe neobișnuite”, mai spun cei de la Hello!

Prințesa Martha Louise a fost căsătorită anterior cu scriitorul Ari Behn, care s-a sinucis în 2019, la doi ani după divorțul lor.

Martha a început să se întâlnească cu șamanul Durek Verrett în 2019, iar logodna lor a fost anunțată în iunie 2022. Mirele se descrie ca „un șaman din a șasea generație a cărui misiune este să aducă practica antică a șamanismului în mainstream”.

Din ceea ce se știe despre Durek Verrett, acesta s-a născut în Sacramento, California, iar Martha a fost rapidă în a respinge afirmațiile celor care, inclusiv mama sa înstrăinată Veruschka Urquhart, spun că nu a avut o educație bogată.

Potrivit unui raport BBC, „a susținut că a înviat din morți și că a prezis atacurile din 11 septembrie din Statele Unite cu doi ani înainte ca acestea să aibă loc”. El ar fi recomandat chiar și exerciții pentru a îndepărta „amprentele” din părțile intime ale femeilor lăsate de partenerii sexuali anteriori.

Controversele din jurul cuplului Prințesa Martha Louise și șamanul Durek Verrett

Controversele din jurul cuplului sunt destul de mari, iar relatările despre cei doi par a veni dintr-un film. În noiembrie 2022, ea a renunțat la îndatoririle sale regale pentru a se putea concentra asupra afacerii sale de medicină alternativă cu viiorul soț, Durek Verrett.

„A existat agitație cu privire la faptul că am luat o cale diferită. Au existat multe critici, mai ales că sunt spirituală în Norvegia, acest lucru este tabu.

Cred că poporul norvegian a decis că este mai bine să mă retrag din cauza opiniilor lui Durek.”, a declarat Prințesa Martha Louise.

Acesta din urmă a fost adesea numit „vraci”, iar cei doi au fost criticați pentru convingerile lor alternative. Spre exemplu, Prințesa Martha Louise, în vârstă de 51 de ani, a declarat că poate vorbi cu îngerii.

De cealaltă parte, viitorul soț, șamanul Durek Verrett, în vârstă de 48 de ani, susține că „comunică cu o gamă largă de spirite, mânuiește medicina antică și are un medalion care îl ajută să se ferească de energiile grele, vrăji și întuneric”.

Atât Louise, cât și Verrett sunt cunoscuți pentru declarațiile controversate și credințele lor alternative. Martha Louise, o femeie divorțată care are trei fiice, și-a împărtășit aceste declarații în cărți și cursuri, făcând o mulțime de bani.

Verrett a sugerat că boala secolului XX, cancerul, este o alegere și ar fi vândut medalioane online pentru a alunga COVID-19, care s-a mutat recent în Norvegia înainte de nuntă.

„Când eram departe de ea, o vedeam în mintea mea și apoi pleca, iar eu plângeam și mă întorceam la ceea ce făceam.

Pentru mine, ceea ce mă emoționează este că mă trezesc în fiecare zi lângă această femeie frumoasă.”, a povestit pentru podcastul HeartSmart:

Șamanul Durek Verrett, cu jumătate de milion de urmăritori

În aprilie, prințesa a distribuit pe Instagram o serie de fotografii ale casei copilăriei lui Durek, despre care a spus că valorează astăzi mai mult de 2 milioane de lire sterline.

Ea a inclus, de asemenea, o declarație a unuia dintre prietenii din copilărie ai logodnicului ei, care a spus că Durek a fost „unul dintre cei mai bogați copii de la școală”.

Are aproape o jumătate de milion de urmăritori pe Instagram și se mândrește cu o serie de legături la Hollywood. Printre clienții săi celebri se numără actrițele Gwyneth Paltrow, Selma Blair, Nina Dobrev și Rosario Dawson, precum și fondatorul Bulletproof Coffee, Dave Asprey.