O nouă nuntă în această vară în showbizul românesc. Se vor căsători religios

de: Corina Oprea
10 04. 2024

Bat clopote de nuntă în showbizul românesc. Două celebrități își vor uni destinele în fața lui Dumnezeu chiar vara aceasta și au ales o dată specială în care să celebreze asta. Ce semnifică pentru ei și unde va avea loc marele eveniment al anului.

Nuntă mare în lumea mondenă

Anul acesta este anul nunților, după ce mai multe vedete au anunțat că își unesc destinele. Printre ei se numără și unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară, care vrea să își conducă partenera de viață la altar.

Sunt deja căsătoriți din punct de vedere legal, dar vor să își jure iubire veșnică și în fața lui Dumnezeu. Pentru mire este deja a treia oară când face acest pas, dar de data asta spune că este cu noroc și pentru totdeauna.

Este vorba despre Pepe și Yasmine Ody, care au decis să facă și cununia religioasă. S-au căsătorit deja civil și le-au fost alături doar cei dragi, așa cum se va întâmpla și la nuntă, unde vor să fie prezenți doar cei mai importanți oameni din viața lor.

Evenimentul restrâns va avea loc pe 7 iunie, data la care s-a născut fiul lor, Pepe Jr. Optează pentru o nuntă mică, pentru că așa au ales să își trăiască viața în ultimii ani: departe de ochii curioșilor și gurile rele, pentru a evita vorbele fără rost și bârfele, care pe ei nu îi reprezintă.

„Vrem să o facem de ziua lui Pepe jr, pe data de 7 iunie. Noi am făcut doar o cununie restrânsă, în familie, dar nu a fost în secret. Au fost alături de noi persoanele dragi din familie și cei mai apropiați prieteni ai noștri. Dar, da, ne dorim intimitate, ne dorim discreție, fără a sta cu grija că suntem filmați și că a doua zi vom fi în toate tabloidele, nu asta vrem”, a spus artistul pentru Viva.

De ce vor o nuntă restrânsă

Pepe a mărturisit că a trecut deja prin multe scandaluri și ipostaze neplăcute din cauza presei, dar acum a decis să pună stop acestor situații. Vrea să fie liniștit și să nu mai ajungă pe prima pagină a tabloidelor cu niciun subiect.

Artistul spune că vrea o nuntă restrânsă, fără camere și atenție, mai ales pentru că soția lui nu se consideră o persoană publică și nici nu vrea să intre în atenția nimănui. Astfel, vor avea grijă ca nimeni să nu le strice buna dispoziție de la eveniment.

Cu toate acestea, el a dat câteva detalii despre eveniment. Vor participa doar câteva persoane și, la fel ca la cununia civilă, vor încinge atsmofera artiști celebri. Nu vor să fie ceva ascuns, dar nici să fie asaltați de camere și întrebări nepotrivite, precum detalii despre fostele relații.

Pepe promite că va fi o nuntă pe cinste, la care vor aborda un concept nou, nemaivăzut. Bucuria va fi cu atât mai mare, având în vedere că în acea zi îl vor sărbători și pe micuțul lor.

„Repet, la noi la cununie au fost cei dragi, am avut undeva în jur de 100 de invitați, nu a fost făcută în secret, au fost invitați și câțiva artiști, au postat, așa că nu a fost ceva ascuns, doar că nu ne-am dorit presă, pentru că n-ar mai fi fost intimitatea pe care noi ne-am dorit-o.

Uneori, din păcate, mai sunt și reporteri care, în loc să te întrebe cât de fericit ești, te întreabă ce face fosta și îți strică evenimentul. Nunta noastră va fi un eveniment extrem de elegant și de frumos, cu un concept deosebit, nou pe piață, și abia aștept să se întâmple, mai ales că este și de ziua lui Pepe jr”, a mai zis el.

Yasmine Ody și-a ales deja rochia de mireasă. Soția lui Pepe a mărturisit că nu i-a fost deloc greu să ia o decizie, pentru că salvase de mult timo o fotografie cu ținuta de vis. A optat pentru ceva simplu, care o caracterizează și îi va pune în valoare silueta perfectă.