O nouă linie de metrou în București. Anunțul lui Nicușor Dan: încep lucrările!
O nouă linie de metrou se anunță a fi construită în București. Anunțul a fost făcut chiar de către primarul Capitalei, Nicușor Dan, care a anunțat că încep lucrările. Așadar, în ce zonă nouă din București va ajunge metroul.
Se construiește o nouă linie de metrou în Capitală. Anunțul lui Nicușor Dan
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, informează că a semnat autorizația de construire pentru forajele necesare efectuării studiilor geotehnice pentru construcția liniei de metrou Magistrala 5, Drumul Taberei-Pantelimon, secțiunea Eroilor-Piața Iancului.
Durata de execuție este de șase luni, însă de la începerea efectivă a lucrărilor de construcție.
Autorizația de construire pentru foraje, semnată
„Am semnat autorizația de construire pentru foraje necesare efectuării studiilor geotehnice pentru proiectul liniei de metrou «Magistrala 5 (Drumul Taberei-Pantelimon), secțiunea Eroilor – Piața Iancului, cu 6 stații și interstații aferente, 5,2 km». Determinarea structurii solului va fi realizată exclusiv pe trotuare sau zone verzi.
Astfel, lucrările de investigații geotehnice se vor executa de către Metrorex în interiorul ariei cuprinse între zonele protejate, parcelări protejate, monumente istorice: bd. Elisabeta – Kogălniceanu, bd. Carol, bd. Magheru, bd. Brătianu, Parcul Cișmigiu, str. Jean-Louis Calderon – Polonă, str. Vasile Lascăr, bd. Hristo Botev, Calea Moșilor, str. Traian, Calea Victoriei, Vatra Luminoasă”, a declarat Nicușor Dan.
Forajele au ca termen de execuție 6 luni
De asemenea, durata de execuție prevăzută în autorizație este de 6 luni, fiind calculată de la data începerii efective a lucrărilor, potrivit News.ro.
Magistrala 5 va face legătura între cartierele Drumul Taberei și Pantelimon și este alcătuită din trei secțiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, Iancului – Pantelimon, a mai informat primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, printr-o postare pe pagina sa socială.
Cresc taxele și impozitele în București
Pe de altă parte, bucureștenii au avut parte zilele trecute de o veste proastă când s-a aflat că se majorează taxele și impozitele în Capitală.
Astfel, taxele și impozitele vor fi mai scumpe cu 14% în 2024, conform unui proiect de hotărâre adoptat joi de Consiliul general al Municipiului București.
Pentru ce vor plăti bucureștenii mai mult
Este vorba despre majorarea cu rata inflației, pe care Primăria o face în fiecare an, până pe 30 aprilie, pentru anul următor. Astfel, bucureștenii vor plăti mai mult cu 14% impozitul pe clădiri și terenuri, pe mașină, taxele pentru eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, sancțiunile…etc.
„Se majorează impozitele cu rata inflației, nicio altă majorare”, a explicat primarul Capitalei, Nicușor Dan.
PSD anunță că mărirea taxelor nu este obligatorie
În același timp, Rareș Hopincă, consilier PSD, a susținut că nu este obligatorie majorarea taxelor.
„Consider că nu este deloc oportun pe fondul crizei financiare să creștem taxele și impozitele locale. Grupul PSD nu va vota majorarea și fac apel la d-voastră să nu votați creșterea taxelor locale, să mai băgăm mâna în buzunarul oamenilor”, a declarat Rareș Hopincă.