O nouă forță militară răsare în Europa, aproape de granița cu România. Cursa înarmării pornită de frica rușilor de către polonezi este fără precedent, arată Politico

de: Rosu Ioana
22 11. 2022

Războiul din Ucraina și incidentul petrecut în urmă cu puțin timp, atunci când o rachetă rusească a căzut într-un sat din Polonia, au dat naștere unor noi tensiuni care sunt pe cale să traseze noi granite ale puterii în UE. Potrivit unei analize realizate de publicația Politico, o nouă forță militară este pe cale să domine Europa. Asupra căror țări se răsfrânge amenințarea?

Polonia, țara care a stat în umbra marilor puteri armate din Europei?

Deși s-a concluzionat originea rachetei ajunsă într-un sat din Polonia, în urma exploziei murind doi cetățeni, neincrederea Poloniei față de Rusia s-a acutizat, iar acest eveniment nefericit a creat îngrijorări de la Bruxelles, până la Berlin, iar temerea că Varșovia ar putea acționa într-un mod nefast devine tot mai puternică, se arată într-o analiză politică realizată de Politico.

În ciuda tentațiilor de a acuza Rusia de atacarea teritoriului unei țări NATO, oficialii Poloniei s-au arătat optimiști cu privire la un posibil incident, păstrându-și calmul până la aflarea adevărului. Astfel, rezultatul final al anchetei a arătat că proiectilul aruncat a fost, de fapt, o rachetă de apărare aeriană trasă de Ucraina, pentru a se proteja împotriva unui atac rusesc.

„Nu putem exclude că bombardarea infrastructurii ucrainene de lângă graniță să fi fost o provocare intenționată făcută în speranța că ar putea apărea o astfel de situație.

Informațiile strânse de serviciile noastre și cele furnizate de aliații noștri indică, cel mai probabil, că explozia de la Przewodów, în estul Poloniei, a fost cauzată de doborârea și distrugerea unei rachete rusești”, a transmis premierul polonez, în timp ce pe Twitter a publicat o postare în care a declarat că „există multe indicii că una dintre aceste rachete a căzut pe teritoriul polonez fără nicio intenție de ambele părți”.

De unde vine relaxarea Poloniei în fața amenințării rusești?

Deși multă lume s-a îngrijorat de calmitatea de care a dat dovadă Polonia, contrar reacției acide și acuzatoare a Ucraine, care a exclus din start o altă variantă față de cea în care Rusia a atacat intenționat Polonia, există o motivație puternică a acestei atitudini.

De fapt, relaxarea Poloniei se datorează unei realități neobservate de o mare parte a Europei, mai exact, este vorba despre armata sa extrem de bazată, care este pe care să devină și mai puternică

Antipatia și neîncrederea permanentă a Poloniei față de Rusia a determinat-o să aibă în vedere construirea unei armate gata de război în orice moment, spre deosebire de majoritatea țărilor europene, care au considerat că războiul este o formă expirată de luptă și de dovadă a supremației.

Anunțul Poloniei pentru Europa

Din acest motiv, în vreme de război, în timp ce alte țări din Europa solicită ajutor disperat pe frontul de luptă, Polonia este sigură pe forțele sale armate, ba chiar mai mult, se preocupă pentru o mai bună consolidare.

„Armata poloneză trebuie să fie atât de puternică încât să nu mai fie nevoită să lupte, doar pentru că este puternică”, a declarat prim-ministrul Mateusz Morawiecki de Ziua Independenței Poloniei.

Pe de altă parte, un oficial înalt al armatei americane în Europa a recunoscut rolul esențial pe care l-a jucat Polonia în sprijinirea Ucrainei în acest război, cât și în susținerea NATO: „Polonia a devenit cel mai important partener al nostru în Europa continentală”, a transmis sursa citată.

În ciuda faptului că Germania este văzută drept aliatul-cheie în regiune pentru spriijinirea Americii, se pare că Polonia stă mult mai bine la acest capitol, pe care a vrut să-l țină secret în fața rivalilor.

În timp ce Berlinul își face planuri disperate pentru refacerea armatei, fiind etichetat drept un partener ineficient în acest război desfășurat în Ucraina, Polonia face investiții substanțiale în Apărare.

În luna iulie, ministrul polonez al Apărării a anunțat că țara sa va avea „cele mai puternice forțe terestre din Europa”, iar acest avertisment este pe cale să se îndeplinească.