O navă cu 14.600 de oi, scufundată în Portul Midia. Primele imagini de la fața locului
Un marinar de pe o navă din Portul Midia, încărcată cu 14.600 de oi, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce vasul lui s-ar fi răsturnat pe o parte. Bărbatul a căzut în apă.
O navă cu 14.600 de ori, scufundată în Portul Midia
Conform polițiștilor constănțeni, un apel la 112 a alertat, duminică, 24 noiembrie, autoritățile, după ce în Portul Midia, la cheul de nord, s-a răsturnat o navă. Aceasta se afla sub pavilion Palau și era încărcată cu 14.600 de ori.
”Un membru de echipaj a căzut peste bord, acesta fiind salvat. În prezent i se acordă îngrijiri medicale”, au transmis oamenii legii.
Marinarul, în șoc hipotermic
Marinarul a căzut în apă și, aflat în șoc hipotermic, a fost preluat de o ambulanță a SAJ Constanța și transportat la spital. La bordul navei se aflau și 22 de persoane, toți erau sirieni și făceau parte din echipaj. De asemenea, și restul echipajului de pe navă a fost fos în siguranță la mal. În urma accidentului, manevrele în port nu au fost afectate, conform realitateadeconstanța.net.
„Marinarul căzut peste bord a fost salvat de către autorităţile portuare şi colegii săi, au fost preluaţi de pe navă şi aduşi în siguranţă, la cheu, tot de către Căpitănia Portului Midia. Marinarul recuperat din apă a primit îngrijiri la ţărm dar a refuzat transportul la spital”, informează IPJ.
Conform IPJ Constanța, apelul de urgență a fost primit la ora 11:51, prin dispeceratul 112. A fost solicitată intervenția pentru salvarea echipajului de la bord și a unui marinat căzut în apa Portului Midia.