O minoră din Iași, ruptă în bătaie de o colegă de cameră. Agresoarea de 14 ani a avut mai multe internări la Institutul de Psihiatrie „Socola”
O fată a fost bătută cu brutalitate de colega sa de cameră, în vârstă de 14 ani, conflictul dintre cele două pornind de la un băiat. La scenele de groază au asistat alte patru fete. Totul s-a întâmplat la Centrul de Plasament „Mihail Sadoveanu” din Pașcani.
Fată de 14 ani, bătută de colega de cameră
Agresoarea este cunoscută ca fiind o persoană cu grave probleme de comportament. În trecut, aceasta a fost internată de mai multe ori la Institutul de Psihiatrie „Socola”. Scenele au fost filmate, apoi puse pe rețelele de socializare.
Filmarea are circa 2 minute, momente în care tânăra este pusă la pământ și lovită constant cu picioarele. Se oprește brusc în momentul în care tinerele care erau martore cereau agresoarei să se oprească. Se pare că agresoarea provine dintr-o familie destrămată.
Părinții ei s-au despărțit, iar tatăl nu a mai ținut legătura cu familia deloc. De adolescenta are mai multe reclamații și de la școala în cadrul căreia studiază. DGASPC Iași a precizat că vor încerca să o încadreze în învățământ special, în urma acestui incident.
„Incidentul a avut loc în urmă cu o săptămână, pe data de 23 septembrie 2021, în jurul orei 21:00. S-au adunat vreo șase fete în camera aceea și două dintre ele au bătut-o pe o colegă, dar, din fericire, nu a fost nevoie de intervenția ambulanței sau a medicului legist, pentru că minora nu a fost lovită grav. Una din cele două agresoare are 14 ani și se află în centru din anul 2018, cea de-a doua are 16 ani, și victima – 14 ani”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt DGASPC Iași.
Conflictul ar fi pornit din cauza unui băiat
Conflictul între cele două adolescente s-ar fi iscat pe fondul geloziei. Tânăra care își lovește colega de cameră îi cerea victimei să vadă poza unui tânăr, pe nume Andrei. La nivelul centrului de plasament, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Iași a început o cercetare disciplinară.
Supraveghetorul de serviciu spune că, în momentul incidentului, se afla în camera alăturată și a declarat că nu a auzit nimic. De asemenea, conducerea centrului a sesizat poliția. În cauză, oamenii legii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru a afla ce s-a întâmplat cu exactitate.
„Motivul pentru care a ajuns la acest conflict a fost unul amoros. S-au luat la bătaie din cauza unui băiat. Vom încerca să o încadrăm în programul special de învățământ și când se va deschide Institutul „Socola” să putem obține și de la ei un diagnostic. În acea seară, în cadrul centrului, se afla supraveghetorul de serviciu, care, din primele declarații ale acestuia, se afla într-o altă cameră, unde făcea curat, și nu a auzit nimic din ce s-a întâmplat. În acest caz se face o anchetă internă pentru rezolvarea cazului. Imaginile au ajuns în spațiul public după ce una dintre cele șase fete aflate în cameră a pus filmulețul pe Facebook”, a adăugat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt DGASPC Iași.