O moarte suspectă a creat indignare în rândul lumii, după ce o femeie în vârstă de 48 de ani a murit subit, pe banca din fața blocului în care locuia. Cu doar câteva ore înainte, victima fusese externată dintr-un spital unde fusese testată negativ pentru noul coronavirus.
Autoritățile din Moscova anchetează moartea suspectă a unei femei care și-a dat ultima suflare în fața blocului ei, pe o bancă, alături de câțiva martori. Camerele de supraveghere ale imobilului au surprins ultimele momente de viață ale acesteia.
În imagini se poate observa starea de agitație și suferință a femeii, precum și faptul că aceasta a fost înconjurată de vecinii care încercau să-i ofere ajutor. O ambulanță a ajuns în zece minute, însă medicii nu au putut decât să constate decesul, potrivit themoscowtimes.com.
„Femeia a început să se simtă rău când era aproape de blocul său, iar oamenii au chemat de urgență o ambulanță, care deși a ajuns în mai puțin de 11 minute, ea a fost declarată decedată”, a precizat un oficial.
Potrivit autorităților, rusoaica a murit sâmbătă, la câteva ore de la externarea din spital. Aceasta trecuse prin niște investigații, fiind suspectă de pneumonie. În urma rezultatului negativ pentru coronavirus, aceasta a fost lăsată să părăsească instituția medicală.
Potrivit rezultatului necropsiei, cauzele morții ar fi fost o insuficiență cardiacă, dar și organele afectate din cauza consumului de alcool: „Nu a prezentat simptome ale pneumoniei sau ale altor boli infecțioase”, potrivit Departamentului de Sănătate
Până în prezent, în Rusia au fost testate pozitiv 47.121 de persoane, iar 405 au murit. Centrul de criză din Moscova a precizat faptul că 60% dintre pacienții orașului confirmați cu coronavirus sunt asimptomatici. Cazurile ușoare infectate cu COVID-19 sunt tratate la domiciliu în locul spitalului.
Vezi imaginile surprinse de camerele de supraveghere: