O expertă în limbajul corpului a analizat ultimul clip cu Vladimir Putin. Sunt semne că nu ar fi liderul de la Kremlin în imagini
O expertă în limbajul corpului a analizat, la solicitarea jurnaliștilor, ultimul videoclip în care apare președintele Rusiei, Vladimir Putin. Există indicii care ar dezvălui că liderul de la Kremlin ar fi fost înlocuit de o sosie. Cât de reală este această teorie, în opinia specialistei.
Cât de reală este teoria sosiei lui Vladimir Putin
Nu după mult timp de la momentul declanșării războiului în Ucraina, în spațiul public au apărut tot felul de informații privind o anumită sosie a lui Vladimir Putin, care l-ar fi înlocuit pe președintele Rusiei. Se spune că aceasta și-ar face apariția în spațiul public, nu liderul de la Kremlin.
Ultimul videoclip oferit publicității de către regimul de la Kremlin, în care apare președintele Rusiei, îl arată pe acesta într-o postură stresată. Iar asta pentru că, spun unii, nu este omul politic real, ci un înlocuitor al său. Jurnaliștii Daily Star i-au cerut unei experte să analizeze imaginile.
Ce spune experta în limbajul corpului Inbaal Honigman
Jurnaliștii i-au cerut expertei Inbaal Honigman să analizeze ultimul videoclip cu președintele Rusiei, pentru a verifica veridicitatea unei teorii potrivit căreia Vladimir Putin ar fi înlocuit de o sosie. Concluzia specialistei este că liderul rus nu mai este același om afișat la începutul conflictului militar.
Există mai multe indicii ce ar putea sugera că Vladimir Putin care apare în materialele video oferite publicității nu este și cel real. Unul dintre acestea este faptul că limbajul său corporal denotă o anumită doză de stres, dar și de umor, potrivit expertei Inbaal Honigman.
„O latură foarte diferită a lui Vladimir Putin”
„Videoclipul lui Vladimir Putin arată o latură foarte diferită a lui. Îl vedem așezat, cu umerii puțin ridicați, capul ușor înclinat înainte. Se vede o anumită tensiune. Se mișcă mult în scaun, ceea ce arată anxietate”, a declarat Inbaal Honigman.
Sprânceana ridicată a liderului rus semnifică sarcasm, în timp ce gestul mâinii de respingere vrea să denote încrederea în propria persoană.
Liderul rus pare că face totul după indicații
„La un moment dat, își ține ambele palme în sus, ceea ce reprezintă limbajul onestității, mâinile spun „nu am nimic de ascuns”. Per ansamblu, limbajul său corporal este puțin stresat, puțin umoristic”, a spus experta Inbaal Honigman.
Faptul că Vladimir Putin a fost ofițer KGB înseamnă și o bună și eficientă controlare a emoțiilor și a stărilor interioare. Doar că, în ultima perioadă, liderul rus pare să facă totul ca și cum ar citi indicații de pe o bucată de hârtie, a explicat specialista, ceea ce ridică multe semne de întrebare.