O doctoriță s-a urcat la volan beată și a distrus două mașini. Cât alcool a consumat

de: Ionuț Vieru
25 01. 2022

O doctoriță din Iași s-a ales cu un dosar penal, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice și a făcut praf două autoturisme. De asemenea, femeia a refuzat să-i fie prelevate probe biologice.

Accident rutier provocat de o doctoriță

Incidentul a avut loc duminică seara, atunci când medicul Anna Maria Năstac se afla la volanul unui Audi Q7, moment în care a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. La fața locului au ajuns polițiștii, care au testat-o pe femeie cu aparatul etilotest. În urma testării, rezultatul a arătat că doctorița s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, cu o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii au încercat să o ducă la o unitate medicală pentru a i se recolta probe biologice, însă aceasta a refuzat, motiv pentru care i s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevare de mostre biologice. În urma verificărilor, agenții au ajuns la concluzia că doctorița a avariat două autoturisme.

În luna martie a anului trecut, aceeași doctoriță a mai fost implicată într-un accident rutier, soldat cu victime omenești. Atunci, două autovehicule au fost implicate, fiind acroșat și un pieton. Oamenii legii au ajuns la concluzia că vinovat de producerea accidentului era șoferul aflat la volanul unui Audi Q7, însă medicul a negat că ea ar fi fost de vină.

Medic legist, prins beat la volan

Un medic legist de la Spitalul Județean de Urgențe Alba a provocat două accident, apoi a fugit de la fața locului. Este vorba despre medicul Daniela Dragotă, care a provocat accidentul rutier în luna august a anului trecut. Ulterior, acesta a fost găsit de către fiul proprietarului uneia dintre mașinile avariate. Bărbatul s-a dat jos din mașină pentru a sta de vorbă cu oamenii legii, însă a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest.

Polițiștii au aflat că, până să fie găsit, a mai provocat un accident, lovind o altă mașină. În acel moment, agenții l-au dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. În luna iulie 2021, același medic a fost oprit pentru viteză excesivă. Atunci a refuzat atât testare cu aparatul etilotest, cât și recoltarea probelor biologice. Oamenii legii l-au reținut pentru 24 de ore și l-au eliberat ulterior, fiind cercetat în stare de libertate.