O actriță din serialul Vlad, căsătorită cu o vedetă din Sacrificiul. Cum a ajuns ”în pat cu dușmanul” PRO TV

de: Luiza Moldovan
17 03. 2020

Victoria Răileanu și Conrad Mericoffer. Altfel spus, „Vlad” vs. „Sacrificiul”. Două producții ale unor televiziuni diferite, doi competitori în viața profesională. O Julietă și un Romeo, o Capuletes și un Montague. Rivali și totuși iubiți.

„Nevoia de discreție trebuie respectată”

„Am auzit că, în momentul în care alegi să fii actor, muzician, persoană publică, alegi să îți pui toată viața privată pe tavă și nu cred că este adevărată această afirmație, eu m-am făcut actriță pentru că-mi place actoria, nu pentru că vreau să-mi știe toată lumea viața”, spune Victoria Răileanu.

Actrița apreciază și respectă curiozitatea publicului în privința figurilor pe care le vede la televizor, dar spune, totuși, că nevoia de discreție trebuie respectată.

„Viața privată este viața privată, indiferent ce meserie ai și cred că trebuie să existe acest respect. Înțeleg că există milioane de ochi pe noi, că oamenii sunt curioși în privința vieții personale, însă nevoia de discreție trebuie respectată. Aceste articole și speculații apar și vor apărea în continuare. Orice fotografie poate fi interpretată într-un mod greșit. Cred că noi ar trebui să devenim mai nepăsători, de piatră în fața speculațiilor și să ne vedem de treabă în continuare. „

Victoria Răileanu ține la limita de discreție

„Nu folosesc actoria să-mi rezolv problemele”

Întrebată dacă a ajutat-o Teatrul să-și rezolve problemele de cuplu, Victoria Răileanu a răspuns că nu crede că rezolvarea tensiunilor din familie se face cu ceea ce ai învățat la Facultatea de Teatru, ci cu ceea ce știi despre celălalt. În mod evident, nu poți apela la cunoștințele de dramă pentru a detensiona o situație, decât dacă, cel mult, vrei să-l faci să râdă pe celălalt.

„Nu cred că este o metodă bună să apelez la ceea ce am învățat la actorie, pentru că la actorie învăț despre actorie, nu despre căsnicie sau viață. În căsnicie am apelat până acum la ceea ce știam eu despre celălalt, ce știam că funcționează în comunicarea cu el. Și m-am raportat doar la cealaltă persoană, la ce știam că funcționează la el, nu la generalități pe care le-am învățat la școală. De exemplu, și când am o discuție cu copilul meu, Carol, apelez la ce știu că îl ajută pe el și la ceea ce știu că reacționează ok”.

Victoria Răileanu îi respectă copilului ei pasiunile și înclinațiile. Și, deși multă lume i-a spus să-l facă actor pe pitic, ea e de părere că acesta va îmbrățișa orice meserie va vrea. Și că nu crede că e foarte atras de teatru.