Nunți în 2021. Cum se pot organiza, de fapt, aceste evenimente. Ce obligații au mirii acum

de: Ștefan R. Apostol
04 05. 2021

Nunți în 2021. Restricțiile impuse, ca efect al Pandemiei, au determinat și limitarea nunților și a botezurilor. Organizatorii de nunți și botezuri au avut de suferit la fel de mult ca și ceilalți. Activitățile lor au fost ori diminuate, ori închise definitiv. Astfel se face că aceștia au propus autorităților să facă anumite experimente.

Organizatorii de nunți și botezuri dispuși să experimenteze

Conform unor date statistice, în acest moment în România sunt peste 200.000 de cupluri care își doresc să facă marele pas, cât mai repede posibil. Cu toate astea, restricțiile impuse, i-au determinat, cel puțin pe organizatorii de nunți și botezuri să fie în imposibilitatea de a organiza aceste evenimente festive.

Organizatorii de nunți și botezuri au decis să le propună autorităților să fie părtași ai unor experimente sociale. Aceștia au trimis și un comunicat către opinia publică, declarând:

”Propunerea industriei a fost să avem aceste evenimente încă din 15 mai. Sperăm că ceea ce premierul a spus, să se confirme de la 1 iunie, pentru cei care s-au vaccinat.

Dar și pentru cei care au trecut prin boală și pentru cei care sunt dispuși să își facă teste. Organizatorii de nunți și botezuri sunt deschiși să se ocupe de aceste teste chiar la intrarea în cadrul evenimentului.”, spune Alin Caraman, președintele Asociației furnizorilor din industria nunților.

Organizatorii în negocieri cu autoritățile

Alin Caraman, președintele Asociației furnizorilor din industria nunților, spune că sunt în acest moment în negocieri cu autoritățile pentru a putea face aceste evenimente. Conform oficialului există un procent de 70 la sută din cupluri care și-ar dori să facă pasul cât mai repede, cu toate riscurile. Cu toate astea, reprezentații organizatorilor spun că vor să facă un experiment social, declarând:

”Toți musafirii se vor testa atât la intrare, cât și după o perioadă, ca să avem rezultatele. Și așa cum am avut rezultatul pozitiv de la Barcelona, după acel festival de 5.000 de persoane, unde rata a fost 0.

Și din punctul nostru de vedere, rata va fi 0 dacă respectă cele trei condiții și anume să fie vaccinați, fost covidați sau testați la intrare.”, a explicat Alin Caraman, președintele Asociației Furnizorilor din Industria Nunților.

În același timp organizatorii de nunți și botezuri au propus autorităților un așa-zis registru al participanților. În acest registru vor fi  puse la dispoziția autorităților toate datele celor care participă la acest gen  de evenimente. Alin Caraman mai spune că sunt optimiști și că, în cele din urmă, autoritățile vor fi de acord cu propunerile făcute de ei.