Numele real al lui Toni Iuruc s-a aflat după cununia civilă cu Simona Halep. Ce scrie în buletinul lui, de fapt
Deși toată România îl cunoaște pe Toni Iuruc, puțini sunt cei care cunosc adevăratul nume al afaceristului milionar. Cum se numește, de fapt, soțul Simonei Halep. Nu este Antonio, așa cum au crezut toți inițial.
Cum îl cheamă, de fapt, pe Toni Iuruc
Simona Halep și Toni Iuruc s-au căsătorit miercuri, 15 septembrie, în orașul natal al sportivei, Constanța. Petrecerea de nuntă a avut loc la Fratelli Mamaia, clubul nașului Dani Caramihai, iar invitații s-au bucurat de un party de 5 stele până la 2 dimineața.
Fostul lider mondial la tenis feminin s-a căsătorit cu iubitul ei milionar, la aproape două luni de la petrecerea de logodnă care a ținut toată România pe jar. Simona Halep și Toni Iuruc au ajuns în fața ofițerului stării civile la Casa Cununiilor din Constanța, acolo unde cei doi amorezi au rostit cel mai important DA din viața lor.
În timpul ceremoniei, martorii prezenți la marele eveniment au aflat care este numele real al lui Toni Iuruc. Deși mulți au crezut că porecla Toni vine de la prenumele Antonio, iată că nu este vorba despre asta. În buletin, pe soțul Simonei Halep îl cheamă Gabriel Apostol Iuruc.
„Iuruc Apostol Gabriel, de bună voie și nesilit de nimeni, iei în căsătorie pe cetățeana Halep Simona?”, a fost întrebarea la care soțul Simonei Halep a răspuns cu un DA răspicat.
Simona Halep și Toniu Iuruc, dansul mirilor pe muzica lui Dan Bittman
Miercuri, 15 septembrie, 300 de invitați aleși pe sprânceană au ajuns la ora 16.00 la Clubul Fratelli din Mamaia, acolo unde au sărbătorit nunta Simonei Halep cu milionarul afacerist Toni Iuruc.
Printre mesenii de seamă s-au numărat Gică Hagi, Ion Țiriac, Ilie Năstase, Gică Popescu, Dan Bittman, Loredana Grozan, președintele Klaus Iohannis și Prima Doamnă Carmen.
Simona Halep s-a schimbat de ținuta pe care a purtat-o la starea civilă, iar seara a purtat o rochie albă lungă, simplă și diafană care i-a pus în valoare trupul atletic de sportivă. Cei doi protagoniști au dansat valsul mirilor pe muzica celebrului Dan Bittman, iar atmosfera a fost întreținută de Loredana Groza și formația machedonească Pindu.
„Am făcut un colaj special în seara asta pentru Simona și proaspătul soț. Va fi foarte interesant pentru că va fi de la pop, muzică lăutărească și muzică machedonească și bineînțeles ceva foarte romantic, special pentru acest moment din viața lor.
Suntem prietene și nu e prima oară când cânt. Am cântat și pentru ziua ei, dar acum e ca niciodată.”, a declarat jurata de la X Factor România.