„Nu vreau să par arogant”. Novak Djokovic s-a calificat în semifinale la Wimbledon, după o revenire de senzație în meciul cu Andrei Rublev
Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon, după ce l-a învins în patru seturi pe rusul Andrei Rublev. Jucătorul sârb a transmis că se consideră favorit la câștigarea turneului. Dacă va atinge acest obiectiv o va egala pe australianca Margaret Court, sportiva care s-a impus în 24 de turnee de Grand Slam.
Novak Djokovic, la doar două meciuri de recordul lui Margaret Court
Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele de la Wimbledon, după ce a revenit spectaculos în meciul cu rusul Andrei Rublev. Partida s-a terminat după patru seturi epuizante: 4-6, 6-1, 6-4, 6-3. Jucătorul sârb se află pe locul doi în clasamentul ATP și a câștigat în carieră 23 de turnee de Grand Slam, iar un succes în competiția londoneză, cu premii totale de 44,7 milioane de lire sterline, l-ar ajuta să o egaleze pe Margaret Court, jucătoare de legendă din Australia.
Partida cu Rublev a fost pentru Djokovic întâlnirea cu numărul 400 într-un turneu de Grand Slam. În acest clasament se află pe locul trei, după Roger Federer (429) și Serena Williams (419). „Nole” a jucat meciul o sută pe iarbă și a ajuns de 12 ori în semifinalele turneului pe care speră să-l câștige a opta oară. L-ar egala astfel pe elvețianul Roger Federer.
„Nu vreau să par arogant, dar bineînțeles că mă consider favorit la titlu. Judecând după rezultatele pe care le-am avut în cariera mea aici, cu cele 7 titluri de la Wimbledon pe care le-am câștigat, e normal să mă consider favorit”, a spus Djokovic, citat de puntodebreak.com.
În turul următor, sportivul de 36 de ani îl va înfrunta pe italianul Jannik Sinner, clasat pe locul opt mondial, care a dispus cu 6-4, 3-6, 6-2, 6-3, de rusul Roman Safiulin (locul 92 ATP).
Miercuri se dispută ultimele două meciuri din sferturile de finală la simplu masculin: Carlos Alcaraz (Spania/N.1) – Holger Rune (Danemarca/N.6) şi Daniil Medvedev (Rusia/N.3) – Christopher Eubanks (SUA).
Jucătorii care vor juca în semifinale la Wimbledon vor avea asigurat un cec de 600.000 de lire sterline. Prezența în finală aduce un cec de 1.175.000 lire, iar câștigătorul trofeului va primi 2.350.000 lire sterline.