“Nu știm dacă Putin mai este în viață“. Dezvăluirea șocantă, care ar putea schimba totul. Ce se întâmplă de fapt la Kremlin

de: Ioana Bucur
13 03. 2023

Unul dintre cei mai importanți oameni din structura de apărare a Ucrainei, șeful serviciului de informații militare, a făcut dezvăluiri șocante despre Vladimir Putin. Ce spune Kirilo Budanov despre liderul de la Kremlin.

„Nu știm dacă Putin mai este în viață“

Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare din Ucraina, a făcut noi declarații despre Vladimir Putin. Generalul a vorbit încă din anul 2021 despre problemele de sănătate ale liderului de la Kremlin, susținând că ar fi fost diagnosticat cu cancer în fază terminală.

„În primul rând aș vrea să precizez că am declarat acest lucru încă din 2021. Atunci am fost întrebat de jurnaliști și am spus că (n.r.- lui Putin) i-au mai rămas doi-trei ani de trăit. Din acest motiv nu e nimic nou în această declarație.”

Într-un interviu acordat jurnaliștilor Hotnews, Budanov a spus că starea de sănătate a președintelui rus nu are nicio relevanță în soarta războiului, acesta punctând că ar exista informații confirmate care dezvăluie că la ultimele evenimente la care ar fi participat Putin, în realitate ar fi fost folosite dubluri ale liderului de la Moscova.

„Nu are nicio influență asupra războiului. Mai ales că există și întrebarea dacă acel Putin pe care noi îl cunoaștem mai este în viață.

Noi avem informații, confirmate, că la ultimele evenimente la care ar fi participat Putin, în realitate ar fi fost niște persoane care l-au înlocuit (n.r- dubluri)”, a declarat șeful serviciului de informații militare din Ucraina, pentru sursa citată.

„În viitorul apropiat un astfel de eveniment este posibil”

Întrebat despre lipsa de reacție a poporului rus împotriva lui Vladimir Putin și a războiului început de el, generalul ucrainean a oferit un răspuns amplu:

„Este vorba despre specificul etnic și istoric al acest popor. Dacă ne uităm la istoria Rusiei au existat astfel de evenimente, astfel de acțiuni de nesupunere, dar există un element specific al acestor evenimente: au fost foarte sângeroase.

Trebuie să menționăm că în toată istoria Rusiei, niciodată nu au existat pregătiri speciale, foarte lungi, pentru astfel de acțiuni de nesupunere. Întotdeauna evenimentele s-au întâmplat brusc și cu foarte multă vărsare de sânge. Și s-au terminat foarte repede. În viitorul apropiat un astfel de eveniment este posibil”, a mai spus Budanov, pentru aceeași sursă.