Nu mai pune zahăr în bulion. Ingredientul care îi dă gustul perfect și este sănătos

de: Sabina Anastasia
21 08. 2023

Consistent și aromat, bulionul transmite esența completă a roșiilor din grădină în rețetele în care este adăugat. Dacă ai o recoltă bogată de roșii și nu vrei să se strice, pregătirea acestui preparat este soluția perfectă. Multe gospodine fac greșeala de a pune zahăr în el, însă. De ce să nu mai procedezi așa.

Cu ce să înlocuiești zahărul din bulion

Bulionul este unul dintre preparatele adesea pregătite de gospodine pentru sezonul de iarnă. Reprezintă un mod compact și util de a stoca roșiile pe termen lung, fără să se strice, mai ales dacă legumele provin chiar din grădina îngrijită de tine personal.

Pasta de roșii, așa cum mai este cunoscută, nu este dificil de preparat. Multe românce fac greșeala de a adăuga zahăr în compoziția sa, în încercarea de a reduce aciditatea sosolului, ce provine din semințele de roșii. Nu trebuie să procedezi astfel, dacă vrei să obții un rezultat ca la carte.

Zahărul doar maschează aciditatea bulionului, fără a o elimina definitiv. În plus, dacă nu ai grijă la cantitatea pe care o adaugi în pasta de roșii, rezultatul final va fi mult prea dulce. Pentru a reduce aciditatea bulionului, înlocuiește zahărul cu bicarbonat de sodiu.

Bicarbonatul de sodiu, adăugat în cantitate de doar câteva vârfuri de cuțit, va declanșa formarea unor bule la suprafața compoziției de roșii. Este indiciu că reacția chimică are loc, iar așa-zisul truc funcționează. Aciditatea va fi neutralizată și nu va afecta nici persoanele cu stomac sensibil.

Cum să fierbi roșiile pentru a face bulion

În continuare, Playtech Știri îți va explica cum poți să prepari bulion de roșii pentru sezonul de iarnă, rapid și simplu. Rețeta este la îndemâna tuturor!

Vei avea nevoie de:

  • 5 kilograme de roșii;
  • 1 linguriță de sare de mare fină;
  • 1/2 până la 1 cană de ulei de măsline;
  • puțin bicarbonat de sodiu;
  • o oală de dimensiuni mari;
  • sită mare;
  • 2/3 borcane de jumătate de litru cu capac.

Cum trebuie să procedezi:

  1. Spală și curăță roșiile de orice pată, îndepărtează tulpinile și pregătește-le pentru a fi tocate.
  2. Taie roșiile în funcție de preferințe și pune-le într-o oală de dimensiuni mari (dacă roșiile au multă zeamă, taie-le în două și stoarce și aruncă semințele și zeama din centru).
  3. Pune oala cu roșii pe flacăra aragazului, setată la intensitate mare, și lasă legumele să fiarbă.
  4. Amestecă, din când în când, până când roșiile se înmoaie.
  5. Adaugă uleiul de măsline și sarea de mare fină și lasă preparatul pe foc încă 2 minute.
  6. Trece roșiile prin sită, amestecând cu o lingură de lemn, pentru a transforma legumele în pulpă.
  7. Pune pasta de roșii înapoi în oală și las-o să fiarbă, amestecând din când în când.
  8. Adaugă câteva vârfuri de cuțit de bicarbonat de sodiu, după circa 20 de minute.
  9. Toarnă amestecul în borcane și depozitează-le ulterior la rece.