Nu ajung banii în Tulcea pentru materialele sanitare şi medicamentele din cabinetele școlare: „Nu ni s-au alocat fonduri”

de: Ionuț Vieru
26 08. 2021

Cabinetele medicale din unitățile de învățământ din Tulcea au un buget de 2.600 de lei pentru medicamente și materialele sanitare destinate elevilor. Suma este foarte mică, iar Direcția de Asistență și Protecție Socială a Primăriei va solicita suplimentarea acestuia.

Buget insuficient pentru materialele sanitare și medicamentele din cabinetele școlare

Ștefania Zibileanu, directoarea DAPS, a declarat pentru AGERPRES că față de anul trecut, suma alocata anul acesta pentru medicamente și materiale sanitare din cabinetele școlare este considerabil mai mică, adică la jumătate.

„Pentru acest an, avem o sumă foarte mică, de 2.600 de lei. Vom face o solicitare de suplimentare a acestor fonduri. Faţă de anul trecut, fondurile alocate sunt la jumătate. Medicamentele şi materialele sanitare sunt asigurate prin transferuri de la bugetul de stat prin Direcţia de Sănătate Publică (DSP)”, a menţionat directoarea DAPS.

Ștefania Zibileanu a precizat că rețeaua de medicină școlară din Tulcea numără doar șase medici școlari, 30 de asistente și trei medici stomatologi. De asemenea, potrivit sursei citate, trei din asistentele medicale din rețeaua de medicină școlară ar urma să se pensioneze după începe noului an școlar. Cu toate acestea, își pot prelungi activitatea cu acordul Ordinului asistenților medicali.

„Mai avem nevoie de încă doi medici stomatologi şi două asistente medicale pentru cele două cabinete stomatologice dotate din bugetul local şi care nu sunt ocupate de personal medical. Fondurile pentru personal vin tot prin DSP şi până acum nu ni s-au alocat fonduri pentru aceste noi salarii, iar asta înseamnă că cele două cabinete sunt deservite de personalul pe care-l avem”, a afirmat directoarea Ştefana Zibileanu.

Echipamente IT și materiale sanitare pentru elevii reșițeni

În următoarea perioadă, unitățile de învățământ din Reșița urmează să primească materiale igienico-sanitare, în valoare de aproximativ 1.400.000 de lei. Școlile vor primi măști de protecție pentru elevi și profesori, dezinfectant, nebulizatoare pentru sălile de clasă viziere pentru profesori.

Fondurile pentru achiziționarea acestor materiale necesare școlilor din Reșița au fost atrase de municipalitatea reșițeană cu ajutorul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

„Aceste proiecte se află în momentul de față în faza de precontractare și așteptăm să fim contactați pentru semnarea contractelor, după care urmează să fie făcute achizițiile. Eu sper să meargă destul de repede toate aceste proceduri, pentru ca în prima parte a anului școlar să reușim să facem achizițiile, iar materialele să ajungă cât mai repede în școli. De aceste proiecte vor beneficia 13 unități de învățământ cu toate structurile lor, deci sunt cam 19 clădiri, asta înseamnă școlile gimnaziale și liceele din municipiu.”, a declarat, pentru Express de Banat, viceprimarul Reșiței, Mădălina Chiosa.