20 iul. 2023 | 07:58

Nu ai voie să zbori cu avionul dacă suferi de aceste boli. OMS a publicat lista afecțiunilor

Utile
Nu ai voie să zbori cu avionul dacă suferi de aceste boli. OMS a publicat lista afecțiunilor
Nu ai voie să zbori cu avionul dacă suferi de aceste boli. OMS a publicat lista afecțiunilor

Înainte de a pleca în vacanță cu avionul, ar trebui să ții cont de mai multe lucruri. Printre lucrurile cărora ar trebui să le acorzi o atenție deosebită se numără și bolile. Dacă suferi de anumite afecțiuni, sunt șanse mari să nu mai poți merge cu avionul. Lista cu cele 18 boli a fost emisă de Organizația Mondială a Sănnătății. Află care sunt acelea!

Lista celor 18 boli pentru care vi se poate refuza urcarea în avion

Organizația Mondială a Sănătății a emis o nouă avertizare. Astfel că, persoanele care suferă de una dintre cele cele 18 boli riscă să nu poată merge cu avionul. Pe listă apar o serie de afecțiuni medicale pentru care companiile pot cere pasagerilor să prezinte certificate. Sunt șanse mari, ca în acest context, pașaportul de sănătate să devină obligatoriu.

„Companiile aeriene au dreptul de a refuza să transporte pasageri cu condiții care se pot înrăutăți sau pot avea consecințe grave în timpul zborului.”, transmite OMS.

Pasagerii pot solicita o autorizația medicală de la medicul lor. Turiștii pot face acest lucru doar în contextul în care  există un indiciu că ar putea suferi de orice boală sau afecțiune fizică sau psihică, care ar putea reprezenta un pericol pentru siguranța aeronavei.

În schimb, dacă personalul angajat observă că un pasager suferă de o anumită afecțiune medicală, care s-ar putea agrava în timpul zborului, căpitanul aeronavei va fi informat. Acesta va avea dreptul să decidă dacă persoana poate urca sau nu în avion. Este recomandat ca înainte de a rezerva un zbor cu avionul să citiți politicile companiilor aeriene, care diferă.

Te-ar putea interesa și: Greşeala uriaşă pe care nu trebuie să o faci niciodată într-un aeroport. Este cel mai periculos lucru, poţi fi chiar reţinut

Care sunt bolile care te-ar putea împiedica să mergi cu avionul?

  • Bebelușii cu vârsta mai mică de 48 de ore (mai mult după nașterea prematură)
  • Femei după a 36-a săptămână de sarcină (sau a 32-a săptămână pentru sarcina multiplă)
  • Angina pectorală sau durere în piept în repaus
  • O boală infecțioasă (de exemplu varicela, gripa sau Covid)
  • Boala cardiovasculara
  • Infarct recent
  • AVC recent
  • Operație sau rănire recentă în care aerul sau gazul poate fi prezent în organism (de exemplu, stomac, intestin, ochi, față sau creier)
  • Boli severe, pe termen lung, care vă afectează respirația (de exemplu BPOC)
  • Pneumonie
  • Dificultăți de respirație în repaus
  • Anemia cu celule falciforme
  • Pneumotorax nerezolvat (plămân perforat)
  • Infecție a urechii
  • Boală de decompresie după scufundare
  • Creșterea presiunii în creier (datorită sângerării, rănilor sau infecției)
  • Ghipsuri aplicate de 24 de ore pentru zboruri sub două ore sau de 48 de ore pentru zboruri mai lungi
  • Sănătate mintală instabilă sau boală psihotică.

Te-ar putea interesa și: Ce nu trebuie să pui niciodată în bagajul de avion. Mulţi români nu ţin cont de aceste reguli

Parteneri
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului
Redactia.ro
Unde se află comuna din România unde se spune că au fost ascunse tone de aur. Tunelurile duceau la cea mai mare comoară
Click.ro
Mesajul Germaniei pentru Putin: Retrageți-vă trupele din Ucraina și începeți negocierile cu Kievul
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Cum reduci drastic din facturile de întreținere. Sfaturi pentru sezonul rece
EVZ.ro
Probleme în familia Ancăi Serea! Unul dinte băieții ei a ajuns la spital: ”Dureri mari în piept” | FOTO
Spynews
Obligatoriu pentru românii care au buletin! Trebuie să anunțe în termen de 24 de ore
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
LOVITURĂ pentru SENIORI! NU și-au PRIMIT PENSIA! Casa de Pensii a EXPLICAT EXACT!
Mediaflux
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Primele declarații ale Mihaelei Botezatu după moartea lui Silviu Prigoană. Ce se întâmplă cu fiii: ”Știm ce i-ai făcut lui tati”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro