Noutăţi în legătură cu plăţile cash limitate. Care sunt excepţiile de la regulă
Anunț important în ceea ce privește plățile cash, subiect ce a provocat controverse în toată România. Premierul țării, Marcel Ciolacu, a oferit vestea că limitele se vor schimba și există două categorii care se vor excepta de la regulă. Află tot ce trebuie despre noile modificări și ce decizie au luat autoritățile.
Se modifică limitele plăților cash
Limitele privind plățile cash au provocat o mulțime de controverse de la impunerea lor. Mulți români au fost afectați și nemulțumiți de noua lege, menită să împiedice faptele de evaziune fiscală.
Cu toate acestea, autoritățile au modificat aceste limite, după ce tot mai mulți români s-au plâns de valorile mult prea mici. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, astăzi, printr-o postare pe Facebook că limitele de cash vor fi modificate în prima şedinţă de Guvern.
Prim-ministrul spune că mereu a susținut micile afaceri, agricultorii din România și este de părere că nu ei sunt evazioniștii, ci cei de pe urma cărora țara are de câștigat. Astfel, pentru că părerea oamenilor contează, a purtat discuții importante cu alte autorități și a luat o decizie importantă.
„Am spus că voi fi mereu alături de micii întreprinzători și de oamenii simpli, fără excepție. În ultimele zile am avut mai multe discuții cu aceștia, cât și cu mediul de afaceri și cu reprezentanții sistemului bancar.
Și mi-au spus anumite lucruri de bun simț legate de măsurile venite de la ANAF și Ministerul Finanțelor legate de cash. Acești oameni nu sunt evazioniști, ci sunt cei pe umerii cărora se sprijină această țară!
Prin urmare, în prima ședință de Guvern voi revizui propunerile venite de la ANAF și Ministerul Finanțelor, pentru că datoria mea este să intervin atunci când lucrurile o iau într-o direcție greșită. Vocea oamenilor, a gospodarilor din mediul rural, a tuturor românilor este auzită de Guvern”, a scris premierul pe Facebook.
Marcel Ciolacu, avertisment dur pentru evazioniști
Cu toate acestea, premierul a anunțat că se vor menține limitele din prezent, dar vor exista și două excepții. Astfel, Marcel Ciolacu a explicat că plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.
Te-ar putea interesa și: Monica Tatoiu, reacție dură după schimbările cu plățile cash din România: ‘Unii nici nu au card’
Marcel Ciolacu a avut, însă, un mesaj dur pentru cei care se ocupă cu evaziunea fiscală și nu fac plăți direct, vizibile. Premierul spune că nu va renunța până când va scoate la iveală adevărul, până când nu va dovedi care sunt cei ce fac bani în mod ilegal.
Din mesajul transmis de premier, sunt vizate toate insituțiile statului, vămile și alte unități importante. Din cele spuse, reiese că vor urma controale aspre în următoarea perioadă.
„Am însă un mesaj pentru evazioniștii care au profitat de această discuție din spațiul public: voi veni peste voi! Voi veni și vă voi scoate din vămi, vă voi scoate din birourile instituțiilor statului, vă voi scoate de peste tot!
Așa cum am început războiul cu cei care distrug viețile oamenilor cu păcănelele, nici voi nu veți scăpa!”, a avertizat Marcel Ciolacu.
Avantajele plății cu cardul
Plățile cu cardul aduc un nivel de comoditate deosebit. Nu este nevoie să cărați sume mari de bani sau să găsiți un bancomat pentru a face plăți. Cardul poate fi folosit în diverse locații, fizice sau online, oferindu-vă acces rapid la tranzacții.
Cardurile oferă un nivel sporit de securitate. În comparație cu banii cash, cardurile sunt protejate împotriva furtului și pierderii. În plus, în cazul în care cardul este pierdut sau furat, este mai ușor să fie blocat sau înlocuit, protejând astfel fondurile și informațiile personale.
Plățile cu cardul vă permit să urmăriți mai ușor cheltuielile. Prin intermediul extraselelor de cont sau aplicațiilor mobile, puteți vizualiza cu ușurință tranzacțiile efectuate, ceea ce vă ajută să vă gestionați mai eficient bugetul.
Cardurile sunt acceptate la nivel global, facilitând tranzacțiile în străinătate sau pe platforme online internaționale. Acest aspect elimină nevoia de a schimba valută sau de a căra sume mari de bani în călătorii.
Cu toate acestea, există oameni care nu au încredere în carduri, motiv pentru care nu dețin unul. Din această cauză, limitele plăților cash au venit ca un fulger pentru mulți români, care nu știu cum vor face de acum plățile mai mari.