Noul trend culinar care a înnebunit românii. Ce au început să consume, zilnic

de: Năstase Mirabela
22 11. 2020

În ultimii ani, culturile de microplante au căpătat o atenție tot mai mare pe piața din România. Însă de o astfel de cultură a ajuns să se ocupe și un tânăr sătmărean, care vreme de patru ani a lucrat în bucătăriile din Anglia.

Noul trend culinar care a înnebunit românii

Adesea folosite pentru plating și decorațiuni gastronomice, puțini știu că microplaantele sunt adevărate bombe nutritive naturale, o categorie de legume sub forma unor plante tinere comestibile, care au intrat deja în categoria de ”superfood”.

În România, aceste plante au intrat în atenția cultivatorilor abia în ultimii ani. Claudi Contra este numele unui cultivator din Satu Mare, care în urmă cu numai câteva luni a dat startul unei mici culturi de microplante, după ce iubita lui, Teodora Macovei, a venit cu ideea.

Astfel că după mai mulți ani în care a lucrat în Anglia, în restaurante de top, bărbatul s-a întors acasă și a decis să facă ceva nou și benefic comunității în care trăiește. De asemenea, cei patru ani petrecuți în străinătate i-au deschis calea înspre culturile de microplante, dar a mărturisit că tot ceea ce a învățat, a învățat de unul singur, de pe Internet.

„Am lucrat foarte mult cu microplantele, noi le foloseam ca ornament, dar am văzut că încetişor, încetişor se folosesc şi în salate. Cum am lucrat foarte mult cu ele am început să le cunosc şi să le gust. Aşa am început să prepar tot mai multe salate, iar şeful meu se arăta mulţumit de fiecare dată. Totuşi, majoritatea lucrurile despre microplante le-am învăţat de pe internet, deoarece îmi doream să ştiu ce anume gătesc, exact ce se află în farfurie. Ştiam de mult timp de ele, dar nu ştiam că sunt bombe nutritive”, a povestit Claudiu pentru adevărul.ro.

Acum, bărbatul îşi îngrijeşte cultura într-o cameră amenajată special pentru ele. De precizat este că microplantele sunt cultivate în condiţii deosebite, în medii special amenajate pentru ele.

”Înainte să vin încoace eu am fost la o fermă urbană unde se cultivau microplante, plante medicinale, plante aromatice, unde am văzut tot felul de procedee. Cum se creşte, la ce trebuie să avem grijă. În primul rând, am fost şocat pentru că era o seră închisă, şi una deschisă. În sera închisă nu intra lumina deloc, totul era pe bază de lumini de creştere a plantelor, lumini speciale cu spectru întreg. Acolo am văzut tot felul de culturi. Crescând astfel de plante trebuie să ai grijă la lumină, umiditate, căldură, ventilaţie. Totul este bio, ăsta e singurul lucru care ne desparte faţă de majoritatea producătorilor de câmp”, a mai explicat cultivatorul.

Seminţele solul sunt aduse din străinătate

Dar drumul este unul anevoios, deoarece cultivatorul este nevoit să îşi aducă din străinătate atât solul, cât şi seminţele. De asemenea, toate microplantele pe care acesta le cultivă sunt bio, iar nutrienţii lor sunt de 40 de ori mai mari decât ce se găseşte în plantele ajunse la maturitate.

”Le cultiv într-o cameră în care am dezumificator, e un spaţiu apropiat de condiţiile de laborator. Lucrez cu nişte plante bio care sunt mult mai sensibile la boli, cum ar fi mucegaiul, bacteriile dăunătoare. Având în vedere că eu lucrez cu sol, am şi testat vreo 4 tipuri de sol şi am găsit un mix ok care dă rezultate bune. În sol există deja nutrienţi. Eu am făcut tot felul de ”artificii” la sol şi i-am modificat puţin textura şi nivelul de umiditate pe care-l absoarbe, şi m-am uitat foarte mult după soluri pe care în România nu le-am găsit, deci le aduc din străinătate. Totul e adus din străinătate cu certificat bio. Aici nu am găsit floarea soarelui bio, toate sunt tratate”, a spus Claudiu.

Principala piaţă de desfacere pentru Claudiu este restaurantele, dar dată fiind situaţia creată în contextul economic, aceste comenzi nu intră în discuţie momentan, axându-se pe comenzile venite din partea clienţilor. Dar pe viitor, tânărul se gândeşte să îşi extindă cultura, vrând să cultive mai multe sortimente, în gramaje mai mari.