Noul model de adeverință de la angajator pentru deplasarea între 20:00 și 5:00. Este obligatorie în București de pe 3 octombrie

de: Bișinicu Andreea
03 10. 2021

Numărul cazurilor pozitive cu noul coronavirus au explodat în România în ultimele săptămâni, iar autoritățile au impus noi restricții în pandemie. Începând cu data de 3 octombrie 2021 este obligatorie adeverința de la angajator pentru deplasarea după orele 20.00 ale serii. De unde se poate descărca.

Cum arată noul model de adeverință de la angajator pentru deplasarea după ora 20.00

Începând cu data de duminică, 3 octombrie, în București au intrat în vigoare noile măsuri și restricții din pandemie. Persoanele care nu sunt vaccinate împotriva virusului COVID-19 nu vor avea voie să circule între orele 20.00 – 05.00, fără declarație asupra lor.

Contextul pandemic din România este la fel de îngrijător precum cel din primăvara anului 2021. În urma incidenței crescute din București, oficialii țării s-au văzut nevoiți să recurgă la metode drastice pentru a diminua răspândirea virusului la nivel comunitar.

Românii nevaccinați au interzis să iasă din casă după ora opt seara, dacă nu au asupra lor o adeverință de la angajator pentru deplasare, care să le permită circularea pe străzile din Capitală între orele 20.00 și 05.00 dimineața. Modelul corect de adeverință de deplasare se poate descărca de AICI.

Decizia Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă în ceea ce privește interzicerea circulației persoanelor nevaccinate presupune existența unor anumite excepții de la regulă:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuința/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  •  deplasarea pentru asistența medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, pentru achiziționarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului anti Covid- 19;
  • deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea pentru îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
  • părăsirea domiciliului pentru protejarea vieții sau integrității fizice în cazul unui pericol grav și iminent, cu apelarea sistemului național unic pentru apeluri de urgență 112.

Cine sunt românii care au nevoie de certificatul verde COVID

Câteva lucruri sunt extrem de importante de reținut. Pentru a verifica motivului deplasării în interes profesional, românii în cauză sunt obligați să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă datele complete de contact ale persoanei în cauză, precum numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Aceste măsuri nu se aplică persoanelor care au asupra lor certificatul verde de vaccinare al Uniunii Europene privind COVID-19, în suport electronic sau pe hârtie. Acesta se poate obține dacă românii sunt vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2 de cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare.

De asemenea, persoanele care pot dovedi că au trecut prin boală, aflându-se în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 pot obține și ei certificatul digital aprobat de U.E.

Un lucru important de precizat este că aceste restricții nu se aplică în cazul minorilor cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.