Noul Cod Rutier. Smartwatch-ul, interzis la volan. Șoferii, sancționați aspru. Modificările intră în vigoare sâmbătă

de: Claudiu Surmei
11 10. 2019

Noile modificări din Codul Rutier intră în vigoare sâmbătă, 12 octombrie 2019, la o lună după publicarea în Monitorul Oficial. Potrivit noilor prevederi, șoferii care folosesc telefonul mobil la volan riscă amenzi usturătoare și pot rămâne fără permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile. Aceleași sancțiuni se aplică pentru folosirea oricărui dispozitiv cu redare video, inclusiv a smartwatch-ului.

Cod Rutier. Sancțiuni mai aspre pentru șoferii care folosesc la volan dispozitive mobile cu funcții de înregistrare, inclusiv smartwatch

Documentul prevede că „în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video.”

În această categorie sunt cuprinse nu doar telefoanele mobile, ci și tabletele sau alte dispozitive care pot distrage atenția de la drum. Se vor aplica sancțiuni inclusiv pentru șoferii care folosesc smartwatch-ul în tim ce se află la volan.

„Tic-tac… încă puțin… Dar stai…nici utilizarea ceasului digital nu este permisă în timpul condusului. De ce? Pentru că acest dispozitiv are funcție de redare foto-audio și îți distrage atenția de la drum! Modificările sunt făcute pentru siguranța ta și a celor din jurul tău!”, este anunțul postat de Poliția Română pe rețelele de socializare.


Prevederile se vor aplica, începând de sâmbătă, inclusiv pentru bicicliști și pentru posesorii de trotinete electrice: „ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, aflat în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducătorul acestuia.”

Cei care nu vor respecta noile reguli de circulație riscă amenzi usturătoare și pot rămâne fără permisul de conducere în cazul în care încalcă și alte prevederi din Codul Rutier.