19 oct. 2020 | 16:59

Noua Casă 2020. Vești bune de la bănci! Ce se întâmplă cu plafonul și avansul

Știri generale
Noua Casă 2020. Vești bune de la bănci! Ce se întâmplă cu plafonul și avansul
Noua Casa 2020. Modificări în dreptul plafonului și avansului

Vești bune pentru români! Schimbări în privința plafonului și a avansului în cadrul proiectului Noua Casa. Care sunt noile modificări și ce trebuie să ia la cunoștință viitorii beneficiari?

Noua Casa 2020. Modificări în dreptul plafonului și avansului

Românii, dar mai ales tinerii de la început de drum, trebuie să afle noile schimbări! Cu toții visăm să avem locuința proprie, iar pentru asta ne sare în ajutor programul Noua Casă. Nu trebuie să plătești un avans de 15% ca la cel ipotecar decât dacă vrei un apartament de peste 70.000 de euro. Cu toate astea, specialiștii te anunță că există și dezavataje în privința acestei alegeri. Dacă decizi să faci astfel, ai obligația de a avea trei rate de dobândă pe care le pui într-un depozit colateral. Banii pot fi scoși după ce rambursezi tot creditul, adică în 20-30 de ani. Dobânda nu e variabilă, poate crește în timp, conform mediafax.ro.

Irina Chițu, directorul platformei financiare FinZoom a explicat tuturor care vor să aplice pentru proiect despre creditele pentru locuințe. Statul garantează 50% din credit până în 70.000 de euro, iar până la o locuință de 140.000 de euro statul garantează 60% din credit. Rata acreditării României este de 26% din PIB, în timp ce UE are o rată de acreditare medie de 100%. Iată alte detalii despre platforma în cauză de la sursa citată! Ai mai jos tot ce trebuie să știi dacă vrei să te folosești de acest proiect pentru a-ți achiziționa casa ta.

Programul Noua Casă 2020

Programul Noua Casă 2020. Detalii despre avans și plafon

Detalii

„Avem, în primul rând, acest grad de îndatorare maxim de 40% la creditele în lei. La creditele pentru prima locuinţă, este 45%. Pentru a solicita o locuinţă până la 140.000 euro, adică un credit de maxim 119.000 euro, ajungem la un venit pe familie sau pe solicitant de credit de minim 7.000 lei. Sfatul este să nu te duci spre 40%. Sfatul tuturor este să nu te împrumuţi mai mult de 20%. Această dobândă variabilă poate să crească în timp. Şi atunci, dacă va creşte această dobândă cu 2 puncte procentuale, acest grad de îndatorare de 40% de acum se poate transforma foarte uşor în 60%. Să aleagă un scadenţar cu rate descrescătoare, nu rate egale, pentru că numai printr-un astfel de artificiu economiseşti foarte mult şi plăteşti mai puţine dobânzi şi comisioane. Chiar şi în pandemie a crescut numărul de credite acordate, dar nu la fel de mult ca înainte. În aceste două-trei luni, se vor aproba foarte multe credite”
Irina Chițu, directorul platformei financiare FinZoom

Digisport.ro
Răsturnare de situație în cazul Simonei Halep
Stirile PROTV
Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
PlaySport
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
Ego.ro
Cine este tatăl copilului Ancăi Dumitra? Diferența de vârstă imensă dintre cei doi
ProActual
Suma pe care o primesc Mane Voicu și Ioana State pentru participarea la Asia Express 2024. Antena 1 le umple conturile
EVZ.ro
Sorin Bontea, juratul de la MasterChef, n-a prea trecut pe la școală: Am citit câteva cărți
Spynews.ro
Alina Marymar, declarație de dragoste pentru Tzancă Uraganu, la scurt timp dupa ce Lambada a fost externată: ”Un bărbat care...”
PRO TV
Ce tratament pentru cancer ar fi urmat Kate Middleton, pe ascuns, în Statele Unite. ”Nu a fost chimioterapie”. Familia Regală neagă tot
Adevarul
Cum este raiul în realitate: relatarea unui reputat neurochirurg care a intrat în comă. „A fost dovada incontestabilă a realității experienței mele”
BZI.ro
Irina Columbeanu este o domnișoară elegantă! Cum arată dormitorul ei din vila în care locuiește
Sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a revenit la prima pasiune. Ședința foto cu care și-a pus fanii pe jar
Viva.ro
Laura Cosoi arată TOP la 42 de ani: decoleteu adânc, rochie mulată și transparentă și asta nu e tot. Are patru copii, dar i-a lăsat mască pe mulți cu silueta ei
Parteneri
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum arată nevasta premierului
Redactia.ro
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea! Ce spune artistul: „Suportă cu greu, săraca”
Click.ro
„UE și-a pierdut mințile. Este un gest sinucigaș”. Moscova despre ajutorul european acordat Ucrainei
Digi24
S-a aplecat și S-A VĂZUT TOT: Corina Bud, FĂRĂ lenjerie! Fanilor nu le-a venit să creadă că a apărut AȘA
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Serialul care face furori în toată lumea. Declarații exclusive ale actorilor
EVZ.ro
Lambada se externează după ce a devenit mamă pentru a treia oară. Cine îi este alături în aceste momente / PAPARAZZI
Spynews
România, o mare forță în UE. Alianța ISTORICĂ ce schimbă viitorul din temelii
Capital.ro
Ea are 27 de ani, el are 57 și tocmai au anunțat că vor deveni părinți: „Mama te așteaptă…”. Vedeta abia a divorțat anul trecut
Avantaje
Răsturnare de situație în ALEGERILE din SUA! ADEVĂRUL despre TRUMP și KAMALA
Mediaflux
Alina Marymar, declarație de dragoste pentru Tzancă Uraganu, la scurt timp dupa ce Lambada a fost externată: ”Un bărbat care...”
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro