În ciuda faptului că a trecut printr-un divorț dureros, într-o perioadă în care viața sa de familie nu era deloc roz, vedeta a reușit să facă față cu brio provocărilor vieții. Presa vorbește despre faptul că celebritatea și-ar fi refăcut viața alături de un alt bărbat, pe care copiii săi îl admiră. Foto
A anunțat că se desparte de fostul său partener de viață în iunie 2022, după ce a aflat că acesta ar fi avut o amantă la care nu dorea să renunțe. Mai mult, a luat decizia de a se implica într-o relație romantică cu ea. Fiecare dintre parteneri a trecut în moduri diferite prin despărțire.
Shakira, fiindcă despre ea este vorba, a lansat trei piese muzicale în care a abordat direct subiectul despărțirii de Gerard Pique. Sportivul a părut mai relaxat, bucurându-se de vacanțe alături de noua lui iubită de 20 de ani, o tânără pe nume Clara Chia.
Prin muzică și interviuri, Shakira pare că a trecut peste despărțirea de Gerard Pique. Dovadă stau chiar imaginile surprize de paparazzi, în care celebritatea apare alături de alți bărbați. În primă fază, a fost văzută în compania pilotului de curse Lewis Hamilton.
Întâlnirile dintre cei doi au dat naștere speculațiilor cu privire la o posibilă relație romantică, însă ulterior au apărut detalii privind faptul că pilotul britanic ar fi ieșit și cu o altă femeie. Nu știm ce s-a întâmplat, cert este că nimeni nu i-a mai văzut împreună pe Shakira și Lewis Hamilton.
În prezent, ziarele mondene străine vorbesc despre o relație între Shakira și Jimmy Butler, care ar fi debutat prin intermediul rețelelor sociale. Cântăreața și sportivul ar fi intrat în vorbă, în contextul în care băieții acesteia, Milan (9 ani) și Sasha (7 ani), îl admiră foarte mult.
Jimmy Butler este atacant la Miami Heat din NBC. Este medaliat cu aur olimpic și a fost selectat de Chicago Bulls cu a 30-a alegere generală în draftul NBA 2011.
Shakira și Jimmy Butler ar fi fost văzuți împreună de mai multe ori. Cele două celebrități au fost surprinse recent luând cina la Novikov Restaurant & Bar din Londra. Presa de scandal din străinătate a lansat ideea unei posibile relații amoroase între cele două vedete.
Rămâne de văzut dacă, într-adevăr, Shakira și Jimmy Butler au decis să formeze un cuplu. Fără îndoială, dacă acesta este cazul, unul dintre ei va confirma mai devreme sau mai târziu informația. Trebuie precizat că între cântăreață și sportiv este o diferență de 13 ani, el fiind mai tânăr.