Noile reguli pentru suporterii de pe stadioane unde rata de infectare depășește 6 la mie. Cine poate asista la meciuri

Noile reguli pentru suporterii de pe stadioane unde rata de infectare depășește 6 la mie. Cine poate asista la meciuri
Sportul românesc în pericol să rămână iar fără spectatori

Evenimentele sportive desfășurate în România vor avea de suferit din nou de lipsa spectatorilor. Motivul sunt noile decizii ale CNSU cu privire la rata incidenței de infectare. În noile condiții, de exemplu meciurile de fotbal din Liga 1, care și-așa se desfășoară cu o capacitate mică de spectatori, ar putea ajunge să se desfășoare ca anul trecut, cu tribunele goale. Depinde foarte mult de rata de incidență, spun autoritățile. Primul meci care ar putea fi jucat în noile condiții este derby-ul dintre U Craiova 1948 și Universitatea Craiova.

Sportul românesc în pericol să rămână iar fără spectatori

După ridicarea restricțiilor, în august anul curent, toate evenimentele sportive au avut un procent de 30% din capacitatea acceptată de spectatori. Acum, odată cu creșterea expoențială a ratelor de incidență, în anumite zone, de peste 6 la mia de locuitori, spațiile de desfășurare a evenimentelor sportive ar putea ajunge să fie ori goale, ori pline doar cu cei vaccinați complet, cu ambele doze de vaccin.

Decizia a fost deja stabilită prin ultima hotărâre dată de CNSU în contextul în care, la nivel național, sunt localități unde incidența a trecut peste pragul de 6 la mia de locuitori. Cu alte cuvinte meciurile din Liga 1, în cazul în care nu există un număr important de persoane vaccinate în localitate, ar putea să se desfășoare ca și anul trecut, cu tribunele goale.

„Dacă incidența depășește 6 la mia de locuitori nu este permis accesul publicului mixt (trecuți prin boală sau cu test negativ), ci doar al persoanelor vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, iar competiția se poate desfășura la capacitatea maximă a arenei”, spune Guvernul, conform GSP.ro.

Derby sub semnul întrebării. U Craiova 1948 și Universitatea Craiova ar putea juca cu tribunele goale

Până la ora decizie pe stadioane se putea intra până la 30% din capacitatea unui stadion, accesul fiind valabil atât pentru cei vaccinați, cât și pentru cei testați PCR sau cei trecuți prin boală. În etapa a XI-a din Liga 1 vom avea derby-ul Olteniei, dintre U Craiova 1948 și Universitatea Craiova. Conform datelor meciul s-ar putea juca doar cu spectatorii olteni vaccinați, în cazul în care la nivel local incidența crește peste 6 la mia de locuitori. În Craiova, confom CJU incidența este de 5,01 la mia de locuitori.

Deocamdată nu a fost anunțată o creștere a incidenței la nivelul orașului Craiova, dar până la momentul derby-ului mai este cel puțin o săptămână în care lucrurile pot avea o evoluție negativă. Derby-ul dintre U Craiova 1948 și Universitatea Craiova se va juca duminică, pe 3 octombrie, de la ora 21:00, și este unul din meciurile de interes, mai ales în localitate.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI